Bucurie mare în familia lui Dan Negru! Codruța, soția prezentatorului, este din nou însărcinată și a aflat deja că familia lor se va mări cu încă o fetiță. Negru este tot numai un zîmbet de la aflarea veștii, dar deja începe să-și facă griji la gîndul că va trebui să dea socoteală în fața a trei femei. Mereu discret cu aparițiile publice, Dan Negru a reușit cu brio să împace viața personală și cariera, deși a avut perioade cînd a prezentat chiar și trei show-uri diferite în același timp. De altfel, moderatorul a spus întotdeauna că trebuie să muncească mult și să facă economii pentru un viitor liniștit și iată că nu a vorbit în van, căci familia lui se va mări, în curînd, cu încă un copil. Vestea că va deveni tătic pentru a doua oară l-a copleșit de fericire pe Dan Negru, deși a preferat să păstreze secretul chiar și față de cei mai apropiați prieteni. O să am casa plină de fetițe, a declarat Negru, admițînd că știrea este reală.
Căsătoriți din anul 2006, Codruța și Dan Negru formează un cuplu de pe vremea cînd amîndoi încă locuiau la Timișoara, orașul lor natal. Primul copil a venit destul de tîrziu, ei devenind părinți în luna februarie 2010, cînd s-a născut fetița lor, pe nume Dara Ioana.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!