Cîntărețul britanic George Michael a anunțat că s-a despărțit de partenerul său de viață, omul de afaceri Kenny Goss, în urmă cu peste doi ani, declarînd că acesta i-a adus multă fericire, dar și multă durere în viață. Cîntărețul în vîrstă de 48 de ani, care declarase la începutul acestui an că zvonurile despre despărțirea lui de Kenny Goss reprezintă minciuni, a spus că se simte încă foarte apropiat de fostul lui iubit, însă viața lui amoroasă din ultimii ani a fost mult prea turbulentă, informează femalefirst.co.uk. Starul britanic a făcut aceste dezvăluiri luni seară, cu ocazia primului său concert din cadrul turneului european intitulat Symphonica Tour, pe care l-a susținut la Opera de Stat din Praga. Lupta mea cu dependența de diverse substanțe este binecunoscută, iar partenerul meu de viață a trecut prin probleme asemănătoare, cauzate de dependența de alcool. El mi-a adus multă bucurie, dar și multă durere în viață și sînt trist din cauza faptului că lucrurile nu au mers bine între mine și Kenny. Nu mai sîntem împreună de doi ani și jumătate. Adevărul este că viața mea amoroasă a fost mai turbulentă decît ar fi trebuit să fie. Îmi pare rău că relația mea cu Kenny s-a încheiat, a spus George Michael. Deși cîntărețul s-a despărțit de fostul său iubit, în vîrstă de 51 de ani, cei doi foști parteneri au rămas buni prieteni și au fost văzuți împreună în luna mai, cînd au luat masa la restaurantul Ivy din Londra.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!