Specialiștii susțin că Andreea Marin a avut simptomele unei boli imunitare degenarative - Lupus. Nu mai este un secret faptul că Andreea Marin se luptă de cîțiva ani cu o boală misterioasă, pe care nu au reușit să o diagnosticheze nici medicii din România, dar nici cei din America și Austria. Răspunsul par să îl aibă medicii din Turcia, care susțin că simptomele pe care prezentatoarea tv le-a avut pînă în momentul internării indică o afecțiune de natură imunitară, cel mai probabil Lupus. Mi s-a indicat un tip de biopsie de care nu auzisem pînă atunci și cîteva analize în plus. Nu vreau să intru în detalii despre diagnostic, pentru că ține de intimitatea mea, nu am cancer, a mărturisit, reținută în detalii, Andreea Marin. Medicii au confirmat că pentru diagnosticarea Lupusului sînt necesare un anumit tip de biopsie și analize suplimentare ale sîngelui, la fel cum a precizat și soția lui Ștefan Bănică Jr. Printre simptomele la vedere ale bolii se numără erupția cutantă, picioarele umflate și fluctuațiile de greutate, de toate aceste simptome lovindu-se și Andreea Marin. Medicii din Turcia i-au prescris vedetei tv un tratament ce presupune, în primul rînd, un regim de viață sănătos, mult sport și multă relaxare: Doctorii de acolo m-au determinat să fac o schimbare, pentru că era vorba și de un dezechilibru, și de o imunitate scăzută în corpul meu. Mi s-a prescris și un mod de viață sănătos, fără să folosesc pastile ajutătoare, ci doar hrănindu-mă într-un fel anume, avînd o disciplină în odihnă (ceea ce nu am fost în stare pînă acum să fac, recunosc) și făcînd sport. Lupusul este o formă de inflamație cronică cauzată de o boală autoimunitară. Bolile autoimunitare sînt afecțiuni care se manifestă prin atacarea țesuturilor organismului chiar de către propriul sistem imunitar. Pacienții care suferă de Lupus produc anticorpi anormali în sînge, care atacă țesuturile propriului organism în loc de agenții infecțioși externi. Din cauza acestei anomalii, Lupusul poate cauza boli de piele, inimă, plămîni, rinichi, articulații și boli ale sistemului nervos. Cele mai expuse sînt femeile cu vîrste cuprinse între 15 și 45 de ani.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!