Amalia Enache este un mare fan al eșarfelor multicolore pe care vara le poartă pe cap sub formă de turbane. Prezentatoarea Știrilor Nopții de la Pro Tv a descoperit acum cîțiva ani utilitatea purtării turbanului și de atunci îl poartă de cîte ori soarele și vîntul sînt prea puternice. Îmi plac mult eșarfele și baticurile, așa că am destulă «materie primă» să-mi fac turbane pe care să le potrivesc ușor la rochiile de vară, mai ales la cele lungi pînă în pămînt, spune vedeta care astfel găsește și rețeta pentru a-și diversifica outfit-urile și a scoate o ținută din anonimat. Cel mai des, Amalia poartă turban vara, la mare, cînd e soare și vînt, dar și în zilele de vacanță cînd nu are timp să-și coafeze și aranjeze părul. Nu a învățat să-și faca turban de la cineva sau după vreun model, ci jucîndu-se: Cred că primul gest a fost unul de utilitate. Era soare sau vînt, mă tot jucam cu o eșarfă cu care să-mi protejez capul și mi-a plăcut cîte modele puteam să scot din joaca mea. Dacă mă uit la fotografiile mele din călătorii, în Egipt de pildă, văd că îmi făceam mereu turbane în locurile unde ele sînt populare. Iar în ultimele veri le-am purtat frecvent. Îndemînarea Amaliei la făcut turbane s-a perfecționat în timp, astfel că în doar cîteva secunde transformă fiecare eșarfă într-un apreciat turban de care se interesează foarte multe colege și prietene.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!