Nicoleta Luciu s-ar putea muta definitiv la Budapesta
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: » M.Ex.,
21.07.2011
La începutul lunii viitoare, Nicoleta Luciu se va interna în spital urmînd să aducă pe lume tripleții, cel mai probabil în luna septembrie. Vedeta Acasă TV va petrece în spital cel puțin două luni, una înainte de naștere și alta după. În aceste zile, ea și iubitul ei, Zsolt Csergo, vor decide unde se vor naște micuții. Zsolt ar vrea în Ungaria, acolo unde a venit pe lume și primul lor fiu, însă pentru asta ar fi nevoie să se mute din țară pentru șase-șapte luni de zile și ar avea de suferit micuțul Zsolt, care ar trebui mutat cu grădinița din București la Budapesta. Medicul le-a spus că tripleții vor trebui supravegheați de medicul neonatolog în primele șase luni de viață. Nicoleta va trebui să stea internată cu micuții pînă cînd aceștia vor ajunge la greutatea de 4 kilograme, a declarat o sursă apropiată actriței. După ce va deveni din nou mămică, Nicoleta va beneficia de ajutorul mamei sale, al soacrei, dar vor angaja și două bone. Mă vor ajuta mama mea și mama lui Zsolt. Mai mult, voi apela și la serviciile a două bone. Îmi doresc să-i aduc pe cei mici sănătoși acasă. Mă rog la Dumnezeu să ne dea multă răbdare, să trecem cu brio peste momentele de început. O să fie obositor, mai ales că nu o să avem timp să dormim. O să fie mai greu să le facem un program la fel, în care să mănînce și să doarmă în același interval de timp, a declarat în urmă cu cîteva săptămîni Nicoleta pentru Acasă TV. În această perioadă, Nicoleta Luciu stă mai mult în casă, la recomandarea medicului, dar sarcina decurge fără probleme. Vedeta a ales două dintre numele pe care le vor purta micuții ei: Kim și Kevin, urmînd să aleagă încă un nume de băiețel care să înceapă tot cu litera K. În privința poftelor, vedeta nu se poate abține de la pîine și cireșe, iar iubitul ei are grijă ca acestea să nu-i lipsească din casă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!