Vrea să-și petreacă ultimii ani aproape de Dumnezeu
Angela Similea vrea să se retragă la mănăstire
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: » M.Ex.,
11.07.2011
Cea mai populară și mai premiată artistă din perioada 1970-1990, Angela Similea a împlinit sîmbătă 65 de ani. A ales un final mai puțin spectaculos, dar mult mai profund pentru viața ei. Interpreta vrea, se pare, să-și petreacă restul zilelor în rugăciune, la o mănăstire de lîngă București. Ultimii ani au fost din ce în ce mai grei pentru Angela Similea. Moartea soțului ei, Victor Surdu, a lovit-o crunt. Din cauza crizei, afacerile familiei erau la pămînt, iar băncile îi băteau la ușă, întrucît cei doi soți își ipotecaseră toate imobilele pe care le aveau. În această situație se află și în prezent vila din comuna Belciugatele, în care interpreta locuiește, în timp ce, se spune, apartamentul din București al Angelei Similea ar fi fost deja scos la licitație. Așa se face că, în momentul în care Victor Surdu a plecat dintre cei vii, cu trei luni în urmă, Angela a luat decizia să-l înmormînteze la Mănăstirea Ciorogîrla, avînd însă în minte un plan pe care intenționează să-l pună în aplicare în scurtă vreme.
Apropiații, extrem de puțini la număr, pentru că interpreta s-a izolat în ultima vreme, susțin că Angela Similea vrea să se retragă, să-și petreacă ultimii ani acolo, aproape de locul unde odihnește bărbatul pe care l-a iubit cel mai mult. Decizia sa se pare că nu este luată 100%. Ea a pregătit un proiect muzical, alături de interpretul Ovidiu Komornyik, care ar putea să o readucă în lumina reflectoarelor și să o ajute să-și rezolve măcar o parte din problemele financiare. În caz contrar, Angela își va urma planul pînă la capăt.
Dezamăgite de viața lumească au fost și alte două mari artiste, care au vrut, la rîndul lor, să se retragă la mănăstire. În 2004, Corina Chiriac declara, într-un interviu, că vrea să facă acest pas, însă, de atunci, a tot amînat momentul. Aceeași decizie o luase și Mirabela Dauer în 1990, cînd și-a dat seama că nu va mai avea același succes în carieră. Doar cîțiva ani mai tîrziu avea să vorbească despre acest episod negru din viața ei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!