Cîntăreața Andreea Antonescu, fostă membră a trupei Andre, a adus pe lume ieri dimineață o fetiță perfect sănătoasă, la o clinică privată. Andreea Antonescu, care este logodită cu Traian Spak, a născut prin cezariană o fetiță cu o greutate de 2,6 kilograme, care a primit nota 10 din partea medicilor. Fericitul eveniment a avut loc la cîteva săptămîni după ce familia cîntăreței a fost lovită de o mare tragedie: sinuciderea lui Constantin Spak, care urma să-i devină socru. Deși inițial era hotărîtă să nască pe cale naturală, se pare că, pînă la urmă, Andreea s-a lăsat condusă de teamă și a optat pentru cezariană. Apropiații săi spuneau în urmă cu ceva timp că e speriată de ideea unei nașteri «în suferință». Una dintre variantele mai nonconformiste, adică nașterea în apă, a fost - se pare - exclusă din start de către vedetă. Andreea Antonescu își va boteza fetița după numele lui Constantin Spak. Sinuciderea socrului Andreei aproape că a băgat-o în depresie pe cîntăreață, grijile ajungînd-o și pe mama acesteia, care se temea că fiica ar putea suferi o traumă post-natală din cauza evenimentelor din viața sa.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!