Cîntăreața britanică Amy Winehouse concertează în România, pe 15 august, pe Stadionul Iolanda Balaș din Capitală, informează organizatorii, Events. Din 26 aprilie, cei mai înfocați fani ai artistei au la dispoziție doar patru zile (26 - 29aprilie) pentru a cumpăra primele 1.000 de bilete cu 20% reducere.
Cumpărătorii pot alege dintre următoarele categorii de locuri: Gazon B - 104 lei, Gazon A - 144 lei, Golden Ring - 216 lei, Premium - 280 lei. Categoria VIP - 600 lei - nu beneficiază de discount. Din 30 aprilie, tichetele vor fi disponibile la preț întreg: Gazon B - 130 lei, Gazon A - 180 lei, Golden Ring - 270 lei, Premium - 350 lei, VIP - 600 lei, în rețeaua Eventim din magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărturești, Humanitas și prin intermediul site-ului eventim.ro.
Un veritabil simbol britanic al anilor 2000, Amy Winehouse a constituit, încă de la începutul carierei, unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor din Regat. Vocea ei excepțională, muzica unică, dar și scandalurile provocate în viața personală au ținut zile în șir primele pagini ale ziarelor de scandal.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!