Se montează sticlă la fațada principală a terminalului aeroportului
×
ďż˝ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
31.07.2020
Lucrările la terminalul Aero-portului Internațional Brașov - Ghimbav (AIBG) au ajuns la montarea grinzilor metalice ale acoperișului. Din 29 iulie a început și montarea sticlei de la fațada principală. Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, spune că aceasta este una dintre etapele importante ale proiectului. „La doar 4 luni de la deschiderea șantierului, antreprenorul a început activitatea de închidere a terminalului de pasageri de la Aeroportul Brașov”, a explicat Veștea. El precizează că lucrările la terminalul aeroportului sunt în avans și vor fi terminate, în mare parte, în acest an. „Față de graficul inițial, s-au câștigat 30 de zile. Termenul de finalizare a lucrărilor este luna februarie a anului 2021, iar la finalul acestui an vom avea un progres de 90% în ceea ce privește acest obiectiv”, a declarat Adrian Veștea.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!