Spitalul de Pneumo va ajunge pe platforma Mârzescu
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
29.07.2020
Pavilionul Mârzescu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi preluat în administrare de către Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie
Și Spitalul de Boli Infecțioase va trece integral în subordinea Pneumo
Pavilionul Mârzescu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi preluat în administrare de către Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie. O hotărâre de Consiliu Județean în acest sens va fi supusă aprobării plenului în ședința care va avea loc vineri. Predarea are loc în contextul în care în prezent, spitalul Pneumo funcționează la Stejeriș în șase pavilioane, pentru patru dintre ele fiind nevoit să plătească chirie unui proprietar privat. Pe de altă parte, unitatea medicală ar putea prelua, într-un viitor apropiat și Spitalul de Boli Infecțioase, chiar dacă nu se pune problema unei fuziuni complete, cu mutarea tuturor secțiilor.
Unde ajung secțiile din pavilionul Mârzescu
Pavilionul Mârzescu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov este compus din două clădiri și are o valoare de inventar de 20,930 milioane lei. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și-a arătat încă de la sfârșitul lunii mai disponibilitatea de a prelua acest pavilion care, de altfel, se află și în apropierea dispensarului TBC cu intrare de pe strada Sitei. La mijlocul lunii mai, prefectul Cătălin Văsii, directorul DSP Brașov, dr. Andrea Neculau și președintele CJ Brașov, Adrian Veștea au discutat pe tema mutării la Mârzescu a Spitalului de Pneumoftiziologie. Atunci s-a luat în discuție relocarea secțiilor de la Județean aflate acum în pavilionul Mârzescu, care vor ajunge la staționarele Tractorul sau Astra.
Cine înghite greu Spitalul de Boli Infecțioase?
Dacă luna trecută apăruse o propunere pentru eficientizarea sistemului medical brașovean, prin restructurarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și preluarea lui, parțial de către Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și parțial de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, această variantă va fi înlocuită de una nouă. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Consiliu Județean, care ar urma să fie supusă aprobării în ședința de plen de vineri, Spitalul de Boli Infecțioase ar urma să fie preluat integral de către Spitalul de Pneumo. Planul inițial a fost schimbat după ce angajații de la Infecțioase au transmis Ministerului Sănătății o petiție prin care au precizat că nu sunt de acord cu desființarea unității, dar în cazul Consiliul Județean Brașov nu vrea să renunțe la acest plan, propunerea lor a este ca această unitate să fie preluată integral de Spitalul de Pneumoftiziologie, nu de Județean.
Cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase nu au fost de acord cu măsură preluării unității mediale de către Spitalul Județean, precizând că în cazul în care Secția Adulți ar fi preluată de Județean, iar Secția pentru Copii ar fi preluată de Pneumoftiziologie, așa cum s-a discutat inițial, asigurarea liniilor de gardă ar putea fi pusă în dificultate de divizarea colectivului de medici din cadrul spitalului. În cazul în care va fi votat proiectul de hotărâre, administrația județeană va declanșa procedura de desființare a Spitalului de Boli Infecțioase.
Inițial, Infecțioasele erau împărțite între Spitalul Județean și Pneumo
Reamintim că propunerea ca spitalul de Boli Infecțioase să dispară ca unitate de sine stătătoare a apărut încă din luna mai, când la conducerea DSP a ajuns dr. Andrea Neculau care a arătat că menținerea în această formula nu este eficientă din punct de vedere medical și financiar. Pe 15 iunie, Consiliul Județean a lansat propunerea în dezbatere publică, primind până la 14 iulie recomandări și observații pe acest proiect. Se pare că noua variantă a venit tocmai în urma acestei dezbateri. Conform propunerii inițiale lansate luna trecută în dezbatere, Secția de copii a Spitalului de Boli Infecțioase, cu o capacitate de 25 de locuri, urma să fie preluată în Pavilionul 1 de la Spitalul de Pneumo pentru care există un plan de mutare pe platforma de la Mârzescu. Secția de Adulțți era propusă să rămână în clădirea de pe strada Mihai Viteazu, de acum, însă ca secție exterioară a Spitalului JUdețean. Aceasta are 55 de paturi, din care 7 pentru în cadrul unui compartiment terapie intermediară/îngrijire postoperatorie (TIIP). În aceeași secție funcționează și Compartimentul HIV/SIDA.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!