Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment

Contract durduliu


Două firme își dispută modernizarea stadionului Carpați

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 13.07.2020
• Cei doi constructori sunt SC ATLANT BUILDING SRL din Brașov și SC Romconstruct Grup Ploiești, aceeași companie care se ocupă de reabilitarea fostei bănci săsești de pe strada Michael Weiss
Două firme sunt interesate să se ocupe de lucrările de reamenajare ale Complexului sportive Carpați, acolo unde Municipalitatea vrea să amenajeze un teren artificial de fotbal și o pistă de atletim. După finalizarea perioadei de depunere a ofertelor de lucrări, cele două firme care s-au înscris la licitație pentru contractual estimate la peste 30 de milioane de lei sunt SC ATLANT BUILDING SRL Brașov și SC Romconstruct Grup Ploiești, aceasta din urmă fiind aceeași companie care în prezent se ocupă de reabilitarea fostei bănci săsești de pe strada Michael Weiss, la intersecție cu strada Republicii.

Contract de aproape 31 de milioane de lei fără TVA

Cele două firme de construcții concurează pentru contractul de modenrizare a Complexului sportiv Carpați, pentru care valoarea estimată este de 30,9 milioane de lei + TVA. La această sumă se adaugă aproximativ 100.000 de euro, valoarea suprafeței de joc artificiale pentru terenul de fotbal, care este asigurată de către FRF. Potrivit primarului George Scripcaru, ofertele sunt deja în evaluare, ele fiind deschise încă de joi. „Sper că evaluarea să meargă cât mai repede, pentru că acesta este un proiect important pentru sportul brașovean, mai ales pentru că va oferi cele mai bune condiții de pregătire și desfășurarea de competiții, atât elevilor de la Liceul Sportiv, cât și celorlalți sportivi de performanță, de la alte cluburi din Brașov. Pe lângă terenul de fotbal, care va fi realizat împreună cu FRF, un câștig important pentru sportul și atletismul brașovean va fi pista de alergare, amenajată la standarde europene. Aceasta va oferi posibilitatea atleților să se pregătească la cel mai înalt nivel, iar Municipalități, oportunitatea de a organiza competiții de atletism. Brașovul avea nevoie de o astfel de pistă, mai ales că Liceul Sportiv are o tradiție în pregătirea unor sportivi care au făcut performanță în atletismul românesc și european. Nu în ultimul rând, sala de sport va asigura pregătirea sportivilor și posibilitatea organizării de competiții pentru mai multe sporturi colective: volei, handbal, baschet etc. Vom continua proiectele noastre de investiții în dezvoltarea infrastructurii sportive, fie că vorbim de sportul de masă, prin amenajarea sau modernizarea de terenuri în interiorul cartierelor, fie că vorbim de cel de performanță, prin amenajarea sau construirea unor facilități pentru sport”, a declarat primarul George Scripcaru.

Complexul sportiv va avea pistă de tartan cu opt culoare

Procedura de achiziție a fost demarată de Direcția de Administrare Infrastructură Sportivă. Directorul acestei direcții, Emilian Cernica, declara la momentul începerii lucrărilor de demolare c㠄stadionul Carpați a intrat într-un amplu proces de reabilitare, în sensul că pe acest amplasament, din cele două terenuri existente se va face un singur teren de fotbal, în colaborare cu Federația Română de Fotbal, un teren de fotbal omologat, sintetic”. De jur împrejur va fi o pistă de tartan cu opt culoare, fiecare cu o dimensiune de un metru, o pistă de 400 metri, care poate fi omologată și pot fi organizate concursuri de atletism. Proiectul mai cuprinde o tribună de 500 de locuri, și o sală de sport, omologabilă pentru competiții de handbal, volei, baschet de ligă națională. „Toată această bază va face parte dintr-un complex mai mare, care include și Liceul Sportiv, care se află în apropiere. Nu va mai semăna deloc cu baza de acum, sunt convins că ani de zile de acum încolo elevii Liceului Sportiv, precum și sportivii de performanță care se vor antrena aici, o vor face în condiții foarte bune“, a declarat Emilian Cernica.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Eveniment




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    CJ vrea să recupereze din fonduri UE banii investiți în sistemul medical de la începutul pandemiei

    Articolul urmïżœtor


    Direcția de Asistență Socială așteaptă solicitări pentru kit-urile de asistență pentru seniori

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 268 milisecunde, încărcat în milisecunde