Firma din Cehia care livrează 52 de autobuze electrice Brașovului mai face 8
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
26.06.2020
Firma a câștigat încă o licitație pentru livrarea unor autobuze electrice de 12 m, care vor circula pe liniile 4 și 16
Fima SOR Libchavy s.r.o., din Cehia a câștigat încă o licitație pentru livrarea unor autobuze electrice către primăria Brașov. Producătorul ceh va aduce în municipiu încă 8 autobuze electrice de 12 m, care vor circula pe liniile 4 și 16. Licitația a fost organizată de Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu Municipiul Brașov, cofinanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea aferentă autobuzelor ce vor ajunge la Brașov, în acest contract este de 26.846.400,00 lei, din care 23.046.400,00lei valoare totală eligibilă.
Autobuze electrice aemănătoare celor 8 circulă deja prin Brașov
Aceeași firmă din Cehia a câștigat și cele două licitații organizate de Primăria Brașov pentru achiziția a 52 de autobuze electrice, cu fonduri asigurate de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). O parte dintre aceste autobuze deja circulă pe traseele din Brașov, putând fi văzute deocamdată pe liniile 36 și 23B. Mă bucur că și la această licitație producătorul ceh SOR, cu care avem în derulare contractul de achiziție pentru alte 52 de autobuze electrice, a câștigat furnizare a încă 8, cu lungimea de 12 metri, în licitația organizată de Ministerul Dezvoltării. Până în prezent s-a dovedit un producător serios, iar autobuzele care circulă deja în Brașov oferă condiții foarte bune călătorilor din Brașov. Odată cu semnarea contractului, sper ca cei din Cehia să pregătească faza de producție astfel încât să existe o continuitate în producerea și livrarea către operatorul de transport a tuturor celor 60 de autobuze. Strategia noastră de mobilitate urbană, care are ca și principală direcție transportul în comun, începe să capete formă. Cu toții ne dorim un oraș cu un aer curat, dar pentru asta trebuie să facem acele alegeri, inclusiv personale, care să ne asigure acest oraș. Eu cred că transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru, a declarat primarul George Scripcaru.
Autobuzele vin cu stații de încărcare rapidă și lentă
Pe lângă cele opt autobuze electrice, în acest contract vor fi livrate și opt stații de încălcare lentă și trei stații de încărcare rapidă. Autobuzele electrice din noul contract au aceeași configurație ca cele care deja circulă prin oraș, respectiv lungime de 12 metri, masa proprie de 12500 kg, capacitate totală 102 pasageri, cu 35 + 1 (șofer) pe scaune, podea joasă integral, rampă pentru accesul cărucioarelor cu rotile, trei uși de acces duble, tracțiune electrică, motor de tracțiune asincron trifazat, putere motor de 160 kW, baterii de tracțiune Lithium, capacitate 242 kWh și pantograf pentru încărcare rapidă la capăt de linie. Viteza maximă ce poate fi atinsă este de 70 km/h. Autobuzele vor fi dotate cu computer cu GPS pentru managementul traseului, trei validatoare pentru carduri contactless, sistem de numărare automată a pasagerilor, opt camere video de supraveghere interior/exterior cu MDVR, trei panouri electronice de destinație pentru exterior, display LCD interior pentru afișarea dinamică a poziției pe hartă și anunțarea stației următoare, unitate audio cu șase difuzoare, două monitoare pentru șofer (imagini video și parametri traseu), radio-CD, aer condiționat, WIFI, mufe USB pentru încărcarea mobilelor.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!