Trei șefi de promoție de nota 10, la Universitatea Transilvania
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
26.06.2020
Universitatea Transilvania și-a premiat cei mai buni absolvenți ai ciclurilor de licență și master. În acest an, trei dintre abslvenți au terminat studiile cu 10 curat, dintre care unul de la Facultatea de Silvicultură, la fel ca și actualul rector al Universității, Ioan-Vasile Abrudan, care de altfel, a fost primul student al acestei facultăți, care a terminat cu 10, iar celălalt de la Facultatea de Industria Lemnului, una care an de an dă absolvenți de elită. Față de anii trecuți, festivitatea de ieri a fost una restrânsă, reprezentanții universității dorind astfel să respecte regulile de distanțare socială. Practic, la evenimentul găzduit de Aula Sergiu Chiriacescu a Universității au participat doar decanii facultăților și șefii de promoție. Am ținut neapărat să organizăm acest eveniment fizic, nu online, pentru că în sală sunt cei care au arătat cel mai înalt respect pentru această universitate și pentru studiile pe care le-au urmat. Sunt din fiecare facultate studenții care în curând vor finaliza ciclul de licență cu cele mai mari medii, sunt șefii de promoție, a spus rectorul Ioan-Vasile Abrudan.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!