Proiectul Polivalentei, preluat de Compania Națională de Investiții
×
ďż˝ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
25.06.2020
După ce la jumătatea anilor 2000 Brașovul se pregătea să aibă un stadion modern, construit cu bani de la Guvernul României, investiție care nu s-a realizat niciodată, de câteva zile, orașul nostru a primit promisiunea, tot de la Guvern, că sala polivalentă de la Bartolomeu se va construi cu bani de la bugetul de stat. Mai mult de atât, primarul Brașovului spune că poartă discuții și la Ministerul Educației, pentru a reabilita baza sportivă Brașovia, care să se comporte pe viitor, ca o anexă a Sălii Polivalente de la Bartolomeu.
Dosarul a fost depus la CNI în această săptămână
Primarul Brașovului, George Scripcaru, dar și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea au profitat de deplasarea făcută luni la București și au depus la Compania Națională de Investiții dosarul cu documentația sălii polivalente din cartierul Bartolomeu. Acest pas era necesar pentru preluarea obiectivului de investiții de către Compania Națională de Investiții și includerea lui în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul „Săli de sport”. „Documentația a fost înregistrată și urmează să fie introdus acest proiect în lista de sinteză a ministerului. Sper ca, într-o viitoare ședință de guvern, Sala Polivalentă să fie introdusă pe lista de investiții cofinanțate de minister, prin Compania Națională de Investiții”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.
Baza sportivă Brașovia, anexă a polivalentei?
Pe de altă parte, edilul a declarat că „am avut o discuție și cu ministrul Educației, pentru a prelua Clubul Sportiv Școlar Brașovia, care să intre în structura școlară a Municipiului Brașov, pentru a putea să investim acolo, și într-o perspectivă să discutăm despre un viitor stadion care să fie conexat la Sala Polivalentă”. Acest stadion a fost anunțat la începutul anului, după ce proiectul inițial al stadionului, care trebuia construit pe amplasamentul sălii polivalente a fost abandonat.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!