• Ministrul Educației : Îi sfătuiesc pe părinți să aștepte normele
Creșele și grădinițele nu se vor putea deschide începând cu 15 iunie. Anunțul a fost făcut ieri de ministrul Educației, Monica Anisie. Deși Hotărârea de Guvern publicată vineri în Monitor prevede că deschiderea creșelor, grădinițelor și after school-urilor este permisă din 15 iunie, atât la stat cât și la privat, Monica Anisie a declarat că aceste unități de învățământ preșcolar nu pot fi deschide decât în momentul în care există normele de aplicare. „Mâine (luni) nu se vor redeschide, ci în momentul în care există norme, există cerere și există decizie la nivelul autorității publice locale. Normele trebuie să fie prezentate de către Ministerul Educației sau de Ministerul Muncii. Îi sfătuiesc pe părinți să aștepte norme din partea Ministerului Sănătății”, a declarat Monica Anisie.
„Normele de revenire în cadrul creșelor și grădinițelor, precum și în cadrul after school-urilor sunt elaborate în colaborare de către Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății. Acestea sunt în acest moment în pregătire, probabil că mâine le vom finaliza și le vom prezenta. Ministerul Educației astăzi a transmis inspectoratelor școlare situația în care putem să reîncepem activitatea în grădiniță și, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, le-am solicitat să anunțe părinții că pot depune cereri la unitățile de învățământ preșcolar la care au mers copiii până acum. Inspectoratele școlare sunt informate de către directorii grădinițelor de aceste solicitări și, mai departe, inspectoratele transmit autorităților publice locale aceste solicitări. Decizia pentru a redeschide aceste grădinițe de vară (este vorba despre grădinițele de stat) aparține autorității publice locale. Pentru că, atenție: în aceste unități de învățământ preșcolar, pe această perioadă a vacanței de vară, se desfășoară numai activități recreative, deci nu se desfășoară activități din curriculum preșcolar”, a mai precizat ieri, ministrul Educației, Monica Anisie.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!