Un copil instituționalizat dorit de o familie nu ajunge mai devreme de un an și jumătate în noua lui casă
11 copii au fost încredințați spre adopție în județul Brașov, în primele luni ale acestui an, iar pentru 21 a fost încuviințată adopția, arată un raport al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilul. Potrivit DGASPC, adopția se încredințează numai către părinți care, arătându-și disponibilitatea de a prelua un copil din sistemul de protecție specială, trec printr-o serie de verificări referitoare la condițiile materiale și a garanțiile morale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase a copilului. În medie, din momentul în care un cuplu sau o persoană își exprimă oficial dorința de a adopta, durează cam un an și jumătate până primește încuviințarea de adopție, iar copilul ajunge în grija sa.
Doar 6% din copiii din sistemul de protecție special din România sunt adoptabili
Cifrele, la nivel national arătau că la sfârșitul anului 2019, în sistemul de protecție special din România erau peste 52.000 de copii, însă doar 6% dintre aceștia, adică în jur de 3.200 erau adoptabili. Din totalul copiilor declarați adoptabili, la nivel național, 2.747 se află în grija asistenților maternali, 156 de copii se află la alți membrii ai familiei, 11 la rude de gradul al-IV-lea, 5 copii se află în grija tutorilor, iar 355 de copii se află în diferite servicii de tip rezidențial.
Deși sunt declarați adoptabili, nu toți vor avea șansa să ajungă în mijlocul unei familii, procedurile birocratice fiind unele întortocheate, care durează mai bine de un an și jumătate, în cazul în care o familie își arată dorința de a adopta. Statistica arată că un copil instituționalizat dorit de o familie ajunge în grija acesteia, în medie, nu mai devreme de un an și jumătate, timp în care trebuie parcurse numeroase proceduri legale, spun reprezentanții DGASPC Brașov.
68 de copii încuviințați spre adopție anul trecut, la Brașov
Acesta este unul dintre motivele pentru care numărul adopțiilor rămâne în continuare foarte mic. De exemplu, aceleași date ale DGASPC arată că în județul Brașov, în anul 2019 au fost încredințați în vederea adopției 68 de copii, 30 dintre aceștia provenind din alte județe. Tot anul trecut a fost încuviințată adopția pentru 66 de copii, 30 dintre aceștia de pe profilul copilului greu adoptabil. În evidența biroului erau, la sfârșitul lui 2019, 32 de copii pentru care se făceau demersuri pentru identificarea unei familii potențial adoptive, dintre care 30 au statut de copii greu adoptabili, respectiv cei pentru care în termen de 9 luni de la rămânerea definitivă a sentinței de deschidere a procedurii de adopție, nu s-a reușit inițierea potrivirii practice sau aceasta a eșuat. De asemenea, în evidența biroului se găseau 82 de copii în etapa postadopție, au anunțat DGASPC Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!