Este vorba de reducere cu 50% a impozitului pe clădiri și a taxei pentru terase
Consiliul Local a adoptat în ultima ședință, din 29 mai, două proiecte de hotărâre care vizează acordarea unor facilități fiscale agenților economici care au fost nevoiți să își întrerupă activitatea, să și-o reducă sau care sunt afectați de măsurile impuse pentru reducerea riscului de răspândire a coronavirusului. Scopul adoptării acestor hotărâri este de a proteja mediul de afaceri brașovean și sistemul economic la nivelul municipiului Brașov și de a sprijini financiar relansarea economiei orașului nostru.
Reducerea impozitului pe clădiri cu 50%, pe perioada stării de urgență
A fost aprobată reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50%, pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosință printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice. Scutirea este valabilă pentru cazul în care proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligați prin lege să își întrerupă total activitatea economică sau dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parțială a activității economice, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2. Scutirea, pe perioada stării de urgență, de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de agenții economici care au în administrare sau în folosință clădiri aparținând statului sau Municipalității. Agenții economici sunt scutiți de la plata taxei lunare pe clădiri datorată de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, dacă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică.
Scutirea, pe perioada stării de urgență, de la plata taxei de ocupare a domeniului public
Pe perioada stării de urgență agenții economici sunt scutiți de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice de către utilizatorii suprafețelor care au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică sau dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin care se certifică întreruperea parțială a activității economice. Anularea majorărilor de întârziere pentru agenții economici care își plătesc impozitele, taxele, chiriile sau redevențele până la data de 30 septembrie 2020, indiferent de perioada de întârziere și cuantumul acestor majorări. Consiliul local a aprobat anularea accesoriilor obligațiilor bugetare restante la data de 31.03.2020 în condițiile achitării tuturor obligațiilor bugetare principale restante, inclusiv pentru anul în curs, până la data de 30.09.2020. Cu alte cuvinte, dacă agenții economici își plătesc integral, până la data de 30.09.2020, baza datoriei, le sunt anulate orice alte majorări și penalități la această datorie. Cea de a doua hotărâre adoptată astăzi vizează, în principal, sprijinirea agenților economici care sunt afectați de măsurile pe care vor fi nevoiți să le ia pentru a reduce riscul răspândirii coronavirusului, în perioada în care vor relua activitatea.
Reducerea cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public, pentru cei care dețin terase
În perioada 01.06.2020 31.12.2020 va fi redusă cu 50% taxa zilnică pentru ocuparea temporară a locurilor publice pentru terase sau grădini de vară stabilită potrivit HCL nr. 250/2019 privind taxele și impozitele locale, în condițiile achitării obligațiilor restante aferente acestei taxe scadente la 01.06.2020. De asemenea, firmele care dețin panouri publicitare pe domeniul public beneficiază de reducerea cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public cu panouri publicitare, pentru perioada stării de urgență și a stării de alertă.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!