• Comercianții din centrul Brașovului, care de la 1 iunie vor să deschidă terasele, sunt așteptați să depună o solicitare la Primăria Brașov
Comercianții din centrul Brașovului, care de la 1 iunie vor să deschidă terasele, sunt așteptați să depună o solicitare în acest sens la Primăria Brașov, pentru a primi acordul. Săptămâna trecută, reprezentanții HoReCa au purtat discuții cu Muncipalitatea despre modul în care se vor putea deschide terasele și ce reguli trebuie respectate, pentru a reduce riscul răspândirii infecțiilor cu COVID-19. Astfel, comercianții trebuie să-și depună pentru început solicitarea la Centrul de Informații pentru Cetățeni (CIC), urmând ca, dacă data de 1 iunie rămâne cea stabilită pe deschiderea teraselor, Municipalitatea să elibereze abonamentele pentru ocuparea spațiului public. În cazul în care terasele se vor deschide de la 1 iunie, ele vor trebui să respecte unele reguli. Astfel, mesele vor fi la o distanță e cel puțin doi metri una de alta, stabilindu-se un culoar liber de 1,5 metri între mese. Acest culoar de trecere va fi menținut și între terasele vecine, aparținând altor agenți economici. Angajații teraselor vor purta obligatoriu mască. În schimb, clienții care stau la masă, nu. După fiecare folosire a mesei, suprafețele vor fi dezinfectate. Agajații care vor intra în fiecare tură vor fi verificați de angajator, care le va lua temperatura, ce nu trebuie să depășească 37.3 grade. Aceste măsuri pot fi completate cu alte măsuri, prin actul normativ care va stabili atât posibilitatea deschiderii teraselor la 1 iunie, cât și condițiile în care vor funcționa acestea. În anul 2019, în municipiul Brașov au funcționat 98 de terase, cea mai mare parte, 88, au fost amplasate în zona centrului istoric și în zona Pieței Unirii. Până în prezent, de la începutul anului, au fost depuse 42 de cereri pentru amplasarea de terase.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!