A fost bătută în cuie lista investițiilor în managementul deșeurilor care vor fi finanțate cu fonduri de la UE
×
ďż˝ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
25.05.2020
Vicepreședintele CJ, Imelda Toaso, coordonatorul proiectului SMID, primarul Brașovului, George Scripcaru, și reprezentantul Asociației ISO Mediu, primarul comunei Prejmer, Șerban Tudorică, au analizat stadiul elaborării Strategiei de Management Integrat al Deșeurilor și etapele care mai sunt de parcurs până la depunerea proiectului de finanțare de la Uniunea Europeană pentru implementarea acestei strategii. „Am avut o întâlnire de lucru cu vicepreședintele Consiliului Județean, cu viceprimarul municipiului Brașov și cu proiectanții proiectului SMID. Am făcut o evaluare a stadiului în care ne aflăm din punct de vedere procedural, al demersurilor făcute. Proiectanții ne-au informat în ce stadiu se află, am prezentat și noi datele referitoare la municipiul Brașov, am identificat responsabilitățile care ne revin nivelul municipiului. Trebuie să identificăm două-trei amplasamente pentru depozitarea de deșeuri în regim voluntar, la nivelul municipiului, în așa fel încât cetățenii să poată să transporte și să depoziteze singuri, la aceste centre, deșeurile, care apoi să fie sortate și preluate de operatorul de salubrizare. De asemenea, am aflat răspunsul primit de la Agenția Națională de Protecție a Mediului și de la Ministerul Mediului referitor la o locație pentru un nou depozit în județul Brașov, și am mai constatat azi că trebuie găsită o soluție pentru un centru de management integrat al deșeurilor, în proximitatea municipiului Brașov, adică în una dintre localitățile din jurul Brașovului, care să fie inclusă în cererea de finanțare. Eu cred că față de situația anterioară suntem într-un stadiu bun, din perspectiva etapelor parcurse în ultimul an de zile, și dacă lucrurile s-ar derula fără anumite obstacole cred că în timpul stabilit împreună vom putea accesa și banii, respectiv aproape 100 de milioane de euro. Astfel vom rezolva și o problemă a județului Brașov în ce privește gestionarea integrată a deșeurilor, și vom depăși încă o fază problematică a județului, care trebuia gestionată acum mulți ani de zile, dar care ne-a adus în situația de a recupera acum timpul pierdut. Cred că suntem pe drumul cel bun“, a declarat George Scripcaru, primarul Brașovului. Discuțiile s-au axat în principal pe recomandările pe care Agenția Națională de Protecția Mediului și Ministerul Mediului le-au făcut pe marginea Planului județean de gestionare a deșeurilor, precum și pe investițiile care pot fi finanțate de UE.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!