Urși, lupi, râși și pisici sălbatice, în pădurile Brașovului
×
ďż˝ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
13.05.2020
Pădurile Brașovului au un ecosistem echilibrat. O dovedesc imaginile prezentate de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, în care pe terenurile gestionate de aceasta se pot vedea deopotrivă urși – cu care brașovenii sunt deja obișnuiți, dar și animale mai rare în ultima vreme, precum lupi, râși și pisici sălbatice. Într-o zonă din cinegetic nr. 18 Timiș au fost surprinse de camerele video de monitorizare, la același moment al zilei, două exemplare de urși și patru lupi, în același areal. Ceea ce inițial pare o „dispută teritorială” se liniștește repede, cei care se retrag primii fiind lupii. Tot în pădurile din jurul Brașovului, de curând a fost surprins și un râs, care fiind filmat de la o distanță considerabilă și nesimțind astfel, prezența umană, a stat relaxat câteva minute bune, făcând ceea ce le place felinelor să facă de obicei: să se relaxeze și să își facă „igiena personală”. Reprezentanții Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt spun că în Fondul Cinegetic nr. 18, care se întinde pe raza municipiilor Brașov și Săcele și al orașului Predeal, în pădurile aparținând Brașovului, există la acest moment, 85 de exemplare de urs, 22 de exemplare de lup, 13 exemplare de râs și 9 exemplare de pisică sălbatică.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!