Autentificare
Ziarul care vorbeºte cu braºovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment

Fonduri europene


Peste 14 milioane de lei, pentru reamenajarea terminalului de la Gara Brașov

×

�
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 11.05.2020
• Agenția de Dezvoltare Centru și Primãria Brașov au semnat la sfârșitul sãptãmânii trecute contractul de finanțare
Investiția pentru reamenajarea terminaului din zona Gãrii Brașov va putea fi pornitã în acest an. Agenția de Dezvoltare Centru și Primãria Brașov au semnat la sfârșitul sãptãmânii trecute contractul de finanțare prin care municipiului îi este acordatã, prin Programul Operațional Regional, suma nerambursabilã de 14,292 miloane lei, din totalul de 14,345 milioane lei, la cât se ridicã estimativ întreagul proiect de reamenajare. Conform contractului, terminalul din fața Gãrii Brașov va trebui sã fie finalizat și funcțional cel tâziu pânã la data de 31 martie 2022.

Terminal cu șapte peroane acoperite

Din 2022, la Gara CFR Brașov va exista un terminal modern pentru transportul public din municipiul Brașov. Conform proiectului, acesta va avea șapte peroane acoperite, dar și o parcare cu o capacitate de șapte locuri pentru autoturismele deținute de persoanele cu dizabilitãți. De asemenea, va fi amenajatã o salã de așteptare cu douã acces, unul principal și unul secundar, în care vor exista patru ghișee pentru bilete și birouri de informare a cãlãtorilor. Nu în ultimul rând vor fi amenajate grupuri sanitare pentru angajați și cãlãtori, unele dintre ele fiind adaptate pentru persoanele cu dizabilitãți. Nu vor lipsi nici birourile (în numãr de 4), spațiile tehnice și alte anexe. În exterior, proiectul prevede reamenajarea spațiilor tehnice.

O investiție care ar trebui sã facã transportul în comun mai atractiv

Realizarea terminalului de transport public urmãrește sã faciliteze accesul la serviciile de transport public într-un punct important al orașului și al zonei metropolitane, din punct de vedere al mobilitãții, respetiv - Gara Brașov / Autogara nr. 1. „Acest terminal este realizat pentru ca turiștii, dar și navetiștii, sã fie interesați sã utilizeze ca mijloc de transport spre Brașov trenul și apoi mijloacele de transport în comun. Noi facem tot ce depinde de noi pentru ca transportul spre Brașov sã fie cât mai atrãgãtor pentru cei care vin cu treabã sau în concediu la Brașov, dar sper ca și CFR sã implementeze proiectul de modernizare a gãrii”, a declarat primarul George Scripcaru.
Proiectul aduce și unele mãsuri complementare care vor contribui la îmbunãtãțirea serviciilor de transport public și a modurilor de transport nemotorizate. Mai exact, investiția va facilita transferul intermodal (transport public – transport feroviar) încurajând, astfel, persoanele care intrã sau ies din Brașov utilizând autoturismul personal, sã renunțe la acesta și sã foloseascã transportul public local și cel feroviar. Potrivit proiectului, „realizarea terminalului de transport va conduce la scãderea disconfortului creat de valorile ridicate de trafic și a poluãrii atmosferice și fonice, fapt ce se va concretiza în creșterea calitãții vieții locuitorilor municipiului Brașov și a satisfacției turiștilor. În plus, schimbarea peisajului urban prin reducerea traficului auto va încuraja locuitorii și turiștii sã foloseascã și modurile de transport nemotorizate”.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Comentarii:



Articole la Eveniment




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cump�r� aici ziarul complet �n format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ ªtiri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fãrã acte, într-un tren de marfã depistat de Garda Forestierã Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima paginã


    Cum va adapta Tãtaru paturile ATI lipsã de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrãți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lunã, mountain-bikerii vor putea coborî din Postãvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premierã


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentã va fi construitã cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clãdirile fostei pieþe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbãri mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzicã și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și obosealã cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeanã peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fã salate de andive dacã vrei sã slãbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sãnãtate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapã de muºcãturile de þânþari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie sã faci dacã ai început sã iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelențã al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioanã a României


    03.08.2020
  • ➤ ªtiri Brasov


    Femeie accidentatã pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbãri mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzicã și Sport și sunt tãiate ore de Fizicã și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ ªtiri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrãți cu capitala administrativã a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ ªtiri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mascã


    03.08.2020
  • ➤ ªtiri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ ªtiri Brasov


    Noua Garã din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima paginã


    Cum este bãtut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World ruleazã clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile reþele de apã din Brașov au fost puse în funcþiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mãrii poate sã împlineascã dorințe, dacã este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoarã în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viațã nouã


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine sã știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitrițã, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scãpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptã pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ ªtiri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Trei proiecte feroviare mari pentru Brașov

    Articolul urm�tor


    231 de pacienți COVID-19 vindecați la Brașov

    Prima pagin� | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (�i) acest site folose�te cookie-uri proprii �i ale ter�ilor. Set�ri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Por�ile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuþoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 164 milisecunde, încãrcat în milisecunde