Zoo își pregătește măsurile de „distanțare socială”, dacă se deschide după 15 mai
×
ďż˝ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
07.05.2020
Deși anunțurile oficiale făcute de autorități, cu privire la relaxarea unor măsuri, după 15 mai nu se referă explicit și la grădinile zoologice, Zoo Brașov pregătește totuși un program special de vizitare, în cazul în care îi va fi permis să își deschidă porțile după jumătatea lunii, la fel ca în cazul muzeelor. Managerul Grădinii Zoologice Brașov, Alin Pînzaru, spune că aceste măsuri sunt luate în colaborarea cu EAZA (Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și Acvariilor), care are situații similare și în alte orașe europene, unde există instituții membre. „În baza recomandărilor pe care le primim de la EAZA, noi pregătim un set de măsuri care să respecte principiile de distanțare socială. Printre altele, vom realiza «marcaje de distanțare socială» la intrare, de care să țină cont vizitatorii care cumpără bilete”, a explicat Alin Pânzaru.
O dată certă la care s-ar putea redeschide Grădina Zoologică din Brașov nu există încă, având în vedere că președintele Klaus Iohannis a vorbit în mod direct doar despre muzee când a exemplificat tipurile de instituții sau spații comerciale care se vor redeschide după data de 15 mai. Managerul Zoo spune însă că se pregătește însă pentru orice variantă, astfel încât atunci când vizitatorii vor putea reveni la grădina zoologică sau la planetariu, ei să fie în deplină siguranță. „Deocamdată, din punct de vedere al deciziei legislative, lucrurile sunt neclare. Voi discuta acest subiect cu primarul Brașovului, George Scripcaru, dar și cu viceprimarul Barabas Laszlo, pentru a vedea ce facem după 15 mai”, a spus managerul Zoo Brașov, Alin Pânzaru.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!