Membrii Consiliului de Administrație al RATBV SA renunță la indemnizațiile lunare în această perioadă
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
08.04.2020
Membrii Consiliului de Administrație al operatorului de transport public din Brașov, SC RATBV SA, vor renunța la 50% din indemnizația lunară care le revine, pe perioada situației de urgență. Suma va merge către fondul de urgență din care sunt finanțate acțiunile și activitățile de evitare a riscului de răspândire a coronavirusului. De asemenea, membrii Consiliului de Administrație al RATBV SA au decis ca și cealaltă parte de 50% din indemnizație, respectiv 1.000 de lei de persoană, să fie donată sub formă de pachete pentru persoanele nevoiașe, prin intermediul Direcției de Asistență Socială Brașov. În ceea ce privește activitatea Consiliului de Administrație, aceasta se desfășoară normal, de la momentul declarării stării de urgență pe teritoriul României desfășurându-se trei ședințe, în sistem de videoconferință, unii dintre membrii la sediu, iar alții la distanță, prima ședință pe Skype, iar următoarele două pe platforma Zoom, cu prezență de 100%, a precizat purtătorul de cuvânt al operatorului de transport.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!