Dacian Cioloș anunță că PLUS intră în armistițiu politic total până la trecerea crizei coronavirusului
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
01.04.2020
Dacian Cioloș anunță că membrii PLUS nu vor mai face declarații politice, intrând într-un armistițiu politic total până la trecerea crizei coronavirusului, și se pun la dispoziția autorităților române dacă au nevoie de ajutor. Împreună cu colegii mei din PLUS am decis următorul lucru: nu vom mai face declarații politice. Intrăm într-un armistițiu politic total până la trecerea crizei în care ne găsim.
Nu mai e timp acum doar de comentarii politice de pe margine. Vom fi alături de instituțiile statului român și de eforturile pe care le au de făcut, o să susținem Președinția, Guvernul, autoritățile locale să traverseze cu efecte cât mai mici criza asta de proporții, se arată într-un mesaj al lui Dacian Cioloș. Liderul PLUS susține că acum trebuie să rezolvăm urgențele și vom avea apoi timp să discutăm și despre vinovăți, să tragem concluziile necesare și să învățăm să nu ne mai lăsăm folosiți de oameni fără scrupule.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!