Consultații prin telefon, rețete eliberate pe email, cardul de sănătate suspendat
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
31.03.2020
Guvernul a adoptat în ședința de ieri o hotărâre prin care medicilor le este permis să consulte pacienții la distanță, prin telefon sau videoconferință. De asemenea, aceștia vor putea elibera rețete online, pe email, iar cardul de sănătate va fi suspendat pe perioada stării de urgență. Pe perioada stării de urgență, consultațiile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază, pot fi acordate și la distanță, atât de medicii de familie cât și de medicii de specialitate din ambulatoriul clinic, și pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultații/oră. Documentele vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică. Pe perioada stării de urgență, pacienții simptomatici, pentru manifestări clinice sugestive pentru CoVID 19, beneficiază de consultații, inclusiv consultații la distanță ce pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare. Toți pacienții diagnosticați cu coronavirus beneficiază de servicii medicale, indiferent de calitatea de asigurat a acestora, potrivit unei hotărâri de guvern adoptate aseară.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!