Compania Apa va citi doar contoarele care se află pe domeniul public
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
25.03.2020
Citirea contoarelor de consum pentru apă se va face doar la clienții care au aceste contoare pe domeniul public, a anunțat Compania Apa. Pentru apometrele care se află pe proprietarea clienților, există posibilitatea transmiterii autocitirii prin trei canale, respectiv telefonic, la numărul 0268/926, în perioada menționată pe factură, prin Aplicația Contul Meu, disponibilă pe www.apabrasov.ro sau prin aplicația ApaBrașov-Mobile, disponibilă pentru descărcare pe Google Play și AppStore. Dacă nu reușiți să transmiteți autocitirea în această perioadă, vă informăm că facturile vor fi emise pe baza unui consum estimativ raportat la media consumului ultimelor 3 luni. Pentru a ține în funcțiune toate serviciile noastre, vă rugăm să achitați facturile la timp, așa cum ați făcut-o până acum! Apa potabilă este vitală mereu, dar mai ales în acest context epidemiologic! Prin plata facturii, ne ajutați să menținem serviciile noastre la standardele cu care v-ați obișnuit, a transmis Compania Apa Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!