Desfășurarea tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive a fost suspendată, până la o dată care va fi anunțată, în urma unei decizii a ministrului Educației, Monica Anisie, ca măsură de prevenire a îmbolnăvirilor.
Potrivit MEC, ministrul a subliniat importanța dotării școlilor cu săpun și dezinfectant, iar inspectorii trebuie să se asigure de existența acestora, monitorizând situația. Ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul educației și cercetării a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior, scrie în comunicatul transmis, ieri, de MEC. Totodată, inspectoratele școlare au obligația de a monitoriza toate cazurile de elevi și cadre didactice care sunt izolați la domiciliu și să raporteze zilnic Ministerului Educației și Cercetării. Monica Anisie a subliniat că prevederea conform căreia practica în spitale este suspendată se aplică și în cazul elevilor de la școlile sanitare postliceale.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!