Crește valoarea tichetelor de masă pentru angajați
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
12.02.2020
Valoare nominală a tichetelor de masă pe care le primesc angajații va crește la 20 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat astăzi în Camera Deputaților. Inițiatorii proiectului susțin că valoare pe zi a tichetelor din România este printre cele mai mici din Europa și nu este suficientă pentru a cumpara o masă de prânz. Proiectul adoptat ieri va fi trimis la Președintele României pentru promulgare, iar apoi ar umra să fie publicat în Monitorul Oficial. Valoarea actuală a unui tichet de masă de 15,18 lei (înainte de impozitare), nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 de lei, spun inițiatorii.
Mai mult, ei susțin că România este una dintre țările cele mai mici din Europa valori ale tichetelor de masă (aproximativ 3,21 euro), în timp ce în Grecia valoare este 6 euro, Portugalia 7,63 euro, Belgia 8 euro, Spania 11 euro. Valoare de 20 de lei stabilită de acest proiect este o valoare maximală, ceea ce înseamnă că angajatorii pot opta pentru o valoare mai mică. În prezent, peste 2,1 milioane de angajați din România primesc tichete de masă.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!