Școala din Fundata și-a suspendat cursurile din cauza condițiilor meteo
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
07.02.2020
Școala gimnazială din Fundata și-a suspendat cursurile ieri, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care a făcut dificil accesul elevilor la unitatea de învățământ, în condiții de vânt puternic și ninsoare. Este vorba despre 32 de elevi care învață la școala gimnazială din Fundata, care nu au venit ieri la cirsuri. De miercuri până ieri dimineață la ora 8.00 s-a aflat sub cod roșu de viscol, în zonele înalte, iar ieri dimineață, acest cod a fost coborât la portocaliu. Fundata este comuna din România situată la cea mai înaltă altitudine, respectiv 1312 metri, astfel că iarna se resimte mai profund aici. Potrivit atenționărilor meteo, cel puțin în prima parte a zilei de azi, vântul sufla cu peste 80 90 km/h viscolind, spulberând ninsoarea și determinând scăderea vizibilități. Acesta este unul dintre motivele pentru care elevii au fost lăsati acasă ieri. De asemenea, circulația pe drumul național la granița cu județul Argeș, în comuna Fundata se desfășoară cu mare greutate, astfel că nici microbuzul care îi aduce pe elevi la școală nu poate circula în siguranță. Informația a fost confirmată de Ministerul Educației care a anunțat că sunt în aceeași situație și alte școli din Harghita (localitatea Bălan și localitatea Corbu) și Prahova (Sinaia, Cheia, și sat Schiulești- Izvoarele), Constanța, Galați, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Vaslui, Argeș, Covasna și Timiș. De asemenea, cursurile școlilor din Buzău, Brăila, Călărași și Ialomița au fost suspendate azi integral.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!