Primăria Făgăraș, la a doua ediție de bugetare participativă
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
23.01.2020
Anul trecut, șase proiecte depuse de cetățeni au fost declarate câștigătoare în luna august, iar primele patru au fost deja finalizate
Primăria Făgăraș lansează pentru al doilea an consecutiv, competiția pentur bugetul participativ al municipiului. După o încercare cu succes a acestui program, Făgărașul continuă și în 2020 să îi provoace pe cetățeni la implicarea în dezvoltarea comunității. Astfel, pentru cea de a doua ediție a programului de bugetare participativă, făgărășenii sunt așteptați, pentur început, să dezbată principalele teme pe care vor putea veni cu inițiative în 2020. Întîlnirea are loc vineri, 31 ianuarie, începând cu ora 18.00, în sala de ședințe a instituției. Cei interesați pot depune propuneri, sugestii și amendamente referitoare la regulamentul care va fi lansat, în perioada 20 31 ianuarie, la Compartimentul Implementare Proiecte luni - joi, orele 8.00-16.00 și vineri, 8.00-14.00 sau prin
e-mail la adresa: secretariat@primaria-fagaras.ro. Cea de-a doua dezbatere publică se va desfășura în 6 februarie, 18.00. În acest an, Municipalitatea propune ca 7% din bugetul secțiunii de dezvoltare să fie alocată pentru Bugetarea participativă 2020. Suma maximă pentru fiecare proiect propus de cetățeni crește la 15.000 de euro, față de anul 2019 când a fost de 10.000 de euro. Anul trecut, șase proiecte depuse de cetățeni au fost declarate câștigătoare în luna august, pentru a beneficia de finanțare de la bugetul local. Primele patru au fost deja finalizate. Astfel un nou spațiu de joacă a fost amenajat la creșa Mămăruța, un spațiu multifuncțional a fost realizat la școala Gimnazială Ovid Densușianu, un drum frecventat de copiii care urmează cursuri de dans a fost reabilitat, iar scările unui imobil din centrul orașului aflate în stare de degradare de pe peste 20 de ani, au fost reconstruite. Alte două proiecte urmează să fie finalizate în curând. Lucrările pentru realizarea unui teren de baschet în aer liber vor fi reluate în primăvara acestui an, când condițiile meteo vor fi favorabile. De asemenea, pentru sfârșitul lunii februarie, este programată lansarea aplicației destinată făgărășenilor și turiștilor. Aceasta va funcționa ca un ghid digital local și va fi disponibilă pentru smartphone și tablete electronice.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!