Amenzi pentru turiștii care parchează la marginea pârtiilor din Poiană
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
09.01.2020
Șoferii care ajung în Poiana Brașov în această perioadă sunt sfătuiți să nu încalce regulile de circulați și mai ales, să nu parcheze altundeva decât în locurile special amenajate. Polițiștii locali sunt în zonă în această perioadă, tocmai pentru că, fiind deja o vreme numai bună de schiat, și aglomerația din stațiune a crescut, iar numărul șoferilor care vor să parcheze, dacă se poate, chiar la marginea pârtiei, a crescut și el. De altfel, Poliția Locală a anunțat că numai marți, după o scurtă razie în jurul prânzului, a aplicat patru amenzi, în valoare totală de 1.790 de lei. Pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii locali de la Biroul Rutier au vizat cu prioritate zona centrală a orașului, dar și Poiana Brașov, ținând cont de fapul că orașul este asaltat în perioada de iarnă de foarte mulți turiști. De aceea, recomandările Poliției Locale Brașov, referitoare la parcarea vehiculelor numai în locuri amenajate, le sunt adresate cu precădere acestor șoferi. Biroul Rutier din cadrul Poliției Locale Brașov le reamintește șoferilor să folosească parcările amenajate pentru a evita amenzile, dar mai ales pentru a nu bloca accesul pietonilor la trotuare sau pentru a nu produce ambuteiaje în trafic. De la începutul sărbătorilor de iarna, Poliția Locală Brașov a asigurat zilnic fluidizarea traficului rutier în centrul orașului și în Poiana Brașov. Cu această ocazie, le mulțumește participanților la trafic pentru colaborare și înțelegere, au spus reprezentanții Poliției Locale Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!