Un adolescent de 16 ani din Săcele a fost reținut după ce și-a înjunghiat mortal un prieten de pahar, iar pe altul l-a rănit la cap
Un adolescent de 16 ani din Săcele este cercetat pentru omor, după ce și-a înjunghiat mortal un prieten de pahar, într-o clădire dezafectată din zona Metrom, unde avusese loc un chef cu mult alcool. În aceeași altercație, băiatul a atacat cu cuțitul și un alt bărbat, care a fost internat în stare gravă la spital cu răni la cap. Tânărul de 16 ani a fost reținut ieri de procurori, pentru omor și lovire și alte violențe. Victima care a supraviețuit atacului este și ea acuzată de lovire și alte violențe, a declarat Vlad Teodorescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov. Scandalul sfârșit în sânge se pare că ar fi plecat de la un telefon și o femeie. Surse neoficiale spun că adolescentul acuzat acum de crimă a încercat să agreseze o femeie la un chef stropit cu mult alcool care se ținea în noaptea de duminică spre luni în zona unei clădiri dezafectate din colonia Metrom. Alți doi tineri au intervenit, și de aici spiritele s-au încins. Săceleanul de 16 ani l-a înjunghiat de mai multe ori în piept pe unul din amicii de pahar. Victima a decedat pe loc. Un alt participant la petrecere a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Brașov, după ce a primit mai multe lovituri de cuțit în zona capului. În clădirea dezafectată în care a avut loc crima a funcționat pe vremuri grădinița Uzinei Metrom. De câțiva ani, între zidurile părăsite s-a adăpostit o familie de romi, iar scandalurile se tot repetă. Locuitorii din zonă spun că au sesizat de mai multe ori autoritățile despre pericolul pe care îl prezintă grupul suspect aciuat în fosta clădire a grădiniței, dar fără efect.
Prin ordonanța din data de 06.01.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov s-a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului minor B.M.B în vârstă de 16 ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de omor și loviri sau alte violențe. Ulterior, la data de 07.01.2020, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a formulat propunerea de arestare preventivă a inculpatului mai sus menționat. În fapt s-a reținut că la data de 06.01.2020, în jurul orelor 03.00, pe fondul unui conflict spontan ce a avut loc într-un imobil dezafectat din Mun. Brașov, zona Colonia Metrom, inculpatul minor B.M.B. în vârstă de 16 ani a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuțit în zona pieptului pe victima A.M. în vârstă de 22 de ani, victima suferind leziuni traumatice incompatibile cu viața, decedând în jurul orelor 05.00. Tot cu aceeași ocazie, inculpatul minor i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona feței persoanei vătămate majore F.L.A, aceasta suferind leziuni ce nu au necesitat spitalizarea. Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul organelor de poliție din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov și Secției 4 de Poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov", se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!