Cei doi urși care au bântuit la Predeal vor ajunge în județul Bihor
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
07.01.2020
Cei doi urși care au bântuit în ultima perioadă în zona pârtiei Clăbucet din Predeal vor fi relocați în județul Bihor. Pefectul județului Brașov, Cătălin Văsii, spune că în acest caz a convocat duminică un Comitet pentru Situații de Urgență, în cadrul căruia un reprezentant al Inspectoratului Județean de Jandarmi a explicat măsurile luate la sfârșitul anului și în primele zile ale anului, pentru a alunga urșii în pădure. Având în vedere însă că măsurile luate până acum nu au funcționat, a fost solicitată la Ministerul Mediului relocarea, pentru puiul de urs care a apărut în mod repetat pe lângă pârtia Clăbucet și recoltarea pentru ursoaica ce a venit și ea în zonă. În urma ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență, propunerea a fost aceea de relocare a puiului și de recoltare a ursoaicei, aceasta neavând legătură cu ursul cel mic. Din discuțiile cu reprezentanții Ministerului Mediului și Pădurilor, aceștia ne-au comunicat că au identificat un fond cinegetic în județul Bihor, care ar fi dispus să preia ambele exemplare. Am luat legătura cu Regia Pădurilor Kronstadt, gestionară a fondului cinegetic de la Predeal, iar ei și-au însuțit această propunere, a declarat prefectul. Cătălin Văsii a mai spus ieri că se așteaptă rezoluția din partea Ministerului Mediului, iar în baza ei va fi obținut apoi acordul de relocare pentru cele două exemplare.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!