PAID va aloca 150.000 de lei pentru căminul de la școala Kronstadt
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
30.12.2019
Fondul de asigurări a decis să sprijine pentru a doua oară un proiect din Brașov, după de anul trecut a luat decizia de a sprijini financiar proiectul de reabilitare a fostei Bănci Săsești
Brașovul este pe primul loc în țară în asigurarea obligatorie a locuințelor
Proiectul construirii căminului pentru elevi de la școala Profesională Germană Kronstadt, anunțat încă de anul trecut, va fi susținut și de POOL-ul de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAID). Fondul de asigurări a decis să sprijine pentru a doua oară un proiect din Brașov, după de anul trecut a luat decizia de a sprijini financiar proiectul de reabilitare a fostei Bănci Săsești, monument istoric de pe strada Michael Weiss, colț cu strada Republicii. Astfel, PAID va aloca și pentru căminul de la școala Kronstadt, o sumă similară celei pentru reabilitarea fostei bănci săsești, respective 150.000 de lei. Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate comercială care desfășoară activitatea de încheiere a asigurărilor obligatorii de locuințe din România. PAID a fost înființat în toamna anului 2009 de 13 companii de asigurări
.
Municipalitatea a aplicat cu 5 proiecte
Pentru obținerea acestei sponsorizări din partea PAID, Municipalitatea a aplicat cu cinci proiecte. Municipalitatea a aplicat pentru obținerea acestei sponsorizări cu 5 proiecte, din diferite domenii. Cel care a obținut finanțarea vizează construirea unei clădiri cu subsol, parter si nouă etaje (ultimul retras), care să permită cazarea unui număr de aproximativ 300 elevi care vor învăța la școala Profesională Kronstadt și care vin din diferite părți ale țării. Desfășurarea pe înălțime a clădirii, cu o suprafată construită la sol mică, a reieșit din dorința de a afecta cât mai puțin suprafața terenurilor de sport și a spațiilor verzi. Vor exista și spatii de cazare pentru profesori invitați, două săli multifuncționale pentru studiu individual, întâlniri sau conferințe. La parter se asigură un spatiu de alimentație publică, cu sală de mese și bucătărie în regim de catering. Sala se deschide spre un spațiu verde, care poate găzdui si alte activități comune ale elevilor. Astfel, parterul devine un spațiu de socializare, care asigură crearea unei comunități unite în rândul elevilor. Un punct esențial urmărit este atingerea celor mai noi standarde de calitate și eficientă energetică, urmărind principiile proiectării sustenabile. Orientarea camerelor, iluminatul natural, fațada ventilată, panourile solare și fotovoltaice, folosirea sistemelor eficiente energetic sunt doar câteva elemente care asigură calitatea locuirii și costuri reduse de întreținere pe toată durata de funcționare a clădirii.
Șantierul ar putea fi deschis în prima jumătate a anului 2020
În prezent, acest proiect este în faza de lansare procedurii de achiziție pentru realizarea lucrărilor, iar intenția municipalității este ca în prima jumătate a anului viitor să fie deschis șantierul. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni. Conform indicatorilor tehnico-economici aferenți investiției, aprobați în această vară de Consi-liul Local Brașov, valoarea estimată a proiectului este de 28.926 milioane lei, cu tot cu TVA, iar resursele financiare necesare construirii căminului sunt asigurate de la bugetul local. În schimb, firmele partenere în școala Profesională Germană Kronstadt se ocupă de documentația tehnică, de obținerea avizelor și asigură dotarea camerelor de cămin, sălii de mese, spatiilor administrative. După ce a semnat contractul de finanțare, primarul Brașovului, George Scripcaru, a precizat că decizia celor de la PAID de a cofinanța acest obiectiv ne demonstrează, încă o dată, că educația adaptată la nevoile pieței muncii este viitorul. În același timp, cred că și faptul că brașovenii au înțeles cel mai bine importanța asigurării împotriva dezastrelor naturale a avut un rol în acestă decizie a PAID-ului, mai ales că Brașovul este pe primul loc din țară la plata asigurărilor obligatorii, peste 65% dintre proprietari având asigurare obligatorie.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!