Licitație pentru încă 20 de autobuze electrice în Brașov
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
19.12.2019
Aceste autobuze ecologice reprezintă doar o etapă în ceea ce înseamnă obiectivul nostru pe următorii 4 ani, de a avea un sistem de transport eficient, ecologic, dedicat călătorilor, a declarat primarul George Scripcaru
Primăria Brașov a trimis spre publicare anunțul de licitație privind achiziția a 20 de autobuze electrice. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 22 ianuarie 2020. Valoarea estimată a achiziției este de 49.215.966,39 lei + TVA, fondurile eligibile fiind asigurate în proporție de 80% de Administrația Fondului de Mediu. Prin această licitație se vor cumpăra zece autobuze de opt metri și zece autobuze de 12. Aceste autobuze fac parte din finanțarea pe care am obținut-o de la AFM, din care am semnat, la sfârșitul lunii iulie, contractul pentru cele 32 de autobuze produse în Cehia. Autobuzele de mici dimensiuni din acest ultim lot vor asigura legătura cu cartierul șchei, astfel încât în zona centrală transportul în comun să fie asigurat doar cu autovehicule ecologice. Sper ca această procedură să se desfășoare în condiții optime, cu oferte bune, și să reușim să derulăm contractul de achiziție cât mai repede. Brașovul are nevoie de un transport în comun modern, care să ofere condiții pentru călători foarte bune, iar mijloacele de transport să fie cât mai puțin poluante. După cum am spus-o de nenumărate ori, din punctul meu de vedere, transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru. Aceste autobuze ecologice reprezintă doar o etapă în ceea ce înseamnă obiectivul nostru pe următorii 4 ani, de a avea un sistem de transport eficient, ecologic, dedicat călătorilor, a declarat primarul George Scripcaru.
Durata de funcționare a autobuzelor electrice va fi de minim 15 ani
Proiectul mare de achiziția a celor 52 de autobuze electrice, respectiv cele 32 deja contractate și acestea 20, se derulează cu o finanțare nerambursabilă de la Agenția Fondului de Mediu, în valoare totală de 109.600.000 de lei, contribuția Municipalității fiind de 27.550.000 lei, din bugetul local. Acest contract, pentru 20 de autobuze electrice noi se ridică la aproape 50 de milioane de euro fără TVA, pentru autobuze de 8 și de 12 metri. Autobuzele de opt metri vor avea o capacitate de 50 de persoane și cel puțin 16 scaune, iar cele de 12 metri, o capacitate de 85 de persoane, cu cel puțin 27 de locuri pe scaune. Durata de funcționare a autobuzelor va fi de minim 15 ani, iar cea de utilizare a bateriilor electrice, de minim cinci ani, încărcarea făcându-se fie rapid, în 5-10 minute, fie lent, în maxim șase ore. Autobuzele electrice vor avea o autonomie de minim 200 de kilometri.
Cinci criterii pentru evaluarea ofertelor din partea producătorilor
Ofertele vor putea fi depuse până la data de 22 ianuarie, iar contractul se va derula pe o perioadă de 20 de luni, timp în care vor trebui librate autobuzle electrice cu toate accesoriile. Câștigătorul licitației va fi stabilit pe baza mai multor criterii care țin cont de cel mai bun raport calitate-preț (40%), autonomia electrică (20%), capacitatea de transport, respectiv numărul de călători (20%), valoarea consumabilelor pe întraga perioadă de garanție (10%) și consumul energetic conform SORT (10%).
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!