S-a deschis cel mai mare patinoar în aer liber din Brașov
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
10.12.2019
De ieri s-a deschis la Olimpia cel mai mare patinoar în aer liber din județ. Patinoarul de la Clubul Sportiv Olimpia are 1600 de metri pătrați și va fi deschis șapte zile din șapte, în serii de câte 90 de minute. Tariful de intrare pe gheață este de 10 lei pentru copii și 15 lei pentru adulți, iar patinele pot fi închiariate la 15 lei pe serie. Radu Jica, directorul firmei Consilprest, care gestionează baza sportivă de la Olimpia spune că amatorii de dat pe gheață sunt așteptați cu 300 de perechi de patine, de toate mărimile, iar alte 50 noi vor veni în curând. De asemenea, cei care au patinele proprii, pot veni cu ele la Olimpia. Aici există și o ascuțitoare de patine, pentru cei care vor să fie pregătiți 100% când intră pe gheață. Este un aparat care ne permite să întreținem patinele pe care le avem dar și pe cele cu care vin oamenii de acasă. Tariful pentru ascuțirea unei perechi de patine este 15 lei, iar procedura durează maxim 10 minute, a explicat Radu Jica. Patinoarul de la Olimpia își așteaptă vizitatorii și cu o instalație nouă de nocturnă, modernizată printr-o investiție a Consiliului Județean, de peste 90.000 de lei. Nocturna este pe LED și are un consum mult mai mic de energie, ceea ce permite și o reducere a costurilor cu utilitățile, a precizat președinele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. Patinoarul va rămâne în funcțiune până la vară, în aprilie, dacă timpul o va permite, au anunțat reprezentanții CJ Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!