De azi, Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului funcționează în forma extinsă și modernizată, după o investiție de 569.512 lei
Spitalul Clinic de Copii Brașov își primește de acum pacienții într-o Unitate de Primiri Urgențe de cinci stele. De azi, UPU a spitalului funcționează în forma extinsă și modernizată, după o investiție de 569.512 lei, din fonduri alocate de Consiliul Județean, realizată în ultimele luni. Dotările existente rămân deocamdată aceleași, au spus reprezentanții unității me-dicale, însă pentru anul viitor există o listă de investiții și în acest sector, pe listă fiind un computer tomograf, un ecograf și tărgi me-dicale. Spitalul deservește județele Brașov, Harghita și Covasna însă primește și cazuri din restul țării, dat fiind că Brașovul este un important punct turistic.
Spațiul UPU, de la 250 la 380 de metri pătrați
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Copii Brașov are acum o suprafață de pe peste 300 de metri pătrați, obținută printr-o extindere și recompartimentare a spațiului în care funcționa până acum. Inițial, suprafața UPU era de 250 de metri pătrați, iar după reorganizarea spațiilor, aceasta a fost mărită la 380 de metri pătrați. Au fost extinse spațiul pentru primirea și triajul pacienților, dar și cel destinat părinților care își așteaptă copiii, având în vedere că zilnic aici ajung, în medie 120 de pacienți. De asemenea, a fost amenajată corespunzător camera de resuscitare din UPU și a fost înființat și amenajat un izolator, sub forma unui salon cu baie, pentru cazurile contagioase, acesta lipsind până acum. A mai fost creat un spațiu destinat formării și instruirii personalului, iar numărul grupurilor sanitare a crescut de la unul la trei.
În 2020, Spitalul solicită și un computer tomograf
Lucrările de extindere și mo-dernizare a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Copii Brașov au fost executate de SC Indfloor Mureș și au constat, printre altele, în înlocuirea instalațiilor electrice, a rampei de fluide medicale și a instalațiilor sa-nitare, în aplicarea tapetului PVC tip tarket și montarea pardoselii din materiale plastice cu covor din policlorură de vinil. Dotările existente în UPU au rămas aceleași, dar conform listei de investiții pe care conducerea spitalului a pregătit-o pentru 2020, se are în vedere achi-ziția unui computer tomograf, a unui ecograf și a unor tărgi me-dicale. Lucrările realizate în UPU erau vitale pentru asigurarea condițiilor optime de intervenție și salvare a vieții micuților pacienți, pentru că aceasta este una dintre cele mai solicitate secții ale noastre. Să nu uităm că UPU a fost în-ființată în 2007, fiind una dintre numai cele patru unități cu profil pediatric din țară și totodată una dintre cele mai importante, a declarat dr. Liviu Munteanu, directorul medical al Spitalului Clinic de Copii Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!