Primăria Șercaia vrea să amenajeze o ocolitoare a comunei, astfel încât o parte din traficul greu care trece acum pe drumul național DN1 prin localitate, să fie eliminat. primarul Cristinel Paltin spune că a depus deja o solicitare de finanțare pe Fondul de Dezvoltare pentru Investiții, proiectul fiind estimat la cinci milioane de lei. Potrivit edilului, dinspre Făgăraș, ocolitoarea ar urma să intre în comuna Șercaia pe un drum existent, iar apoi va ajunge la drumul județean ce merge spre Hîlmeag, până la ieșirea din localitate, apoi pe lângă ea, până la drumul național DN1S șercaia - Hoghiz. Practic, vor fi două bretele de legătură, care vor permite devierea traficului greu, iar lungiea lor totală va fi de aproximativ aproximativ cinci kilometri, a spus primarul Cristinel Paltin. Deocamdată, investiția se află într-un stadiu incipient, pentru că solicitarea depusă la Guvern nu a primit niciun răspuns din partea Executivului. Edilul speră însă ca lucrurile să se schimbe odată cu noul Guvern.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!