Ce județe sunt arondate spitalului regional Brașov
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
07.11.2019
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică ordinul care stabilește arondarea județelor la unitățile medicale clinice, cu profil regional. În acest sens, în noul ordin al Ministerului Sănătății apare și numele Spitalului Clinic Regional de Urgență de la Brașov, pentru care au început primele demersuri pentru construire, și care, având o capacitate de 849 de paturi, ar urma să deservească și județele învecinate, Harghita și Covasna. Spitalul Clinic regional din Brașov se va construi în zona de nord a orașului, la Bartolomeu, lângă Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania și Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA), pe un teren de 11,45 hectare. Proiectul a trecut de etapa studiului de pre-fezabilitate, în urma căruia s-a propus o structură nouă, care să care să deservească județele Brașov, Harghita și Covasna. Pe această structură BERD va realiza studiul de fezabilitate aferent obiectivului de investiții Spital Clinc Regional de Urgență Brașov. Reamintim că, în data de 6 februarie 2019, Consiliul Local al municipiului Brasov, a ra-tificat în ședință extraordinară, un acord prin care Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare acordă municipiului Brașov suma de 2,5 milioane de euro nerambursabilă, la care vor fi adăugați 250.000 de euro, cota de co-finanțare de la bugetul local. Cu acești bani se vor realiza toate studiile și documentațiile necesare acestui proiect, care va fi realizat apoi în parteneriat-public-privat.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!