Consiliul Județean ia în calcul reactivarea bucătăriilor din spitale
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
01.11.2019
Spitalele din subordinea Consiliului Județean ar putea reveni la sistemul de preparare a mâncării pentru pacienți, în bucătării proprii, renunțând la serviciul externalizat de catering. Propunerea vine din partea președintelui Comsiei de Sănătate și Asistență Socială din Consiliul Județean Brașov, consilierul liberal Andrei Kadas, care spune că există o analiză ce arată că o astfel de soluție este mai eficientă din punct de vedere financiar și calitativ.
Procedurile de achiziție pentru amenajarea bucătăriilor de la spitale vor fi puse în aplicare de anul viitor, mai spune consilierul județean. În prezent, singurul spital din Brașov care are bucătărie proprie este Spitalul Clinic De Urgență pentru Copii, celelalte unități medicale având contracte cu firme de catering. Potrivit consilierului Andrei Kadas, pentru Spitalul de Pneumoftiziologie este prevăzută deja, de anul viitor, amenajarea unei bucătării, odată cu mutarea la pavilionul Mârzescu, în timp ce pentru Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie ar exista o variantă în care mâncarea să fie preparată la secția de la Vulcan, unde există un spațiu de preparare a 600 de porții de mâncare pe zi, care apoi să fie transportate la toate celelale secții ale spitalului. De asemenea, pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență există o variantă în care bucătăria să fie construită în spatele clădirii pricipale, în apropierea viitoarei biserici din curtea unității medicale. Achi-zițiile pot începe de anul viitor, astfel încât în termen de până la 18 luni, toate aceste spitale să aibă bucătării proprii, a declarat Kadas, care a precizat că, în acest interval expiră și contractele de catering pe care spitalele le au în prezent în derulare.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!