Primăria Brașov renunță la autobuzele hibrid, în favoarea celor electrice
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
31.10.2019
Decizia a fost luată după ce la licitațiile pentru autobuzele hibrid nu s-a prezentat niciun ofertant
Administrația Fondului de Mediu, ca principal finanțator, a aprobat această modificare în contract
Primăria Brașov renunță la autobuzele hibrid în favoarea celor electrice. Vehiculele vor fi de mici dimensiuni, destinate Centrului Istoric, a anunțat primarul George Scripcaru. Această modificare este dictată de faptul că la cele două proceduri de licitație organizate până acum pentru cumpărarea de autobuze hibrid nu s-a prezentat niciun ofertant.
20 de autobuze de mici dimensiuni, pentru Centrul Istoric
Primăria Brașov a semnat actul adițional cu Adminsitrația Fondului de Mediu (AFM), pentru modificarea contractului de achiziție a unor noi autobuze, cu nivel redus de poluare. Actul adițional prevede că autobuzele care vor fi cumpărate cu finanțare din partea AFM vor fi electrice, ci nu hibrid, a anunțat primarul George Scripcaru. George Scripcaru spune că actul adițional semnat ieri cu AFM prevede, pe lângă modificarea tipului de autobuze verzi, și o modificare a dimensiunilor acestora. Vorbim despre autobuze care vor deservi centrul istoric. De acelea ele vor fi de dimensiuni mai mici, de 8 metri, astfel încât să fluidizăm traficul cât mai mult, date fiind drumurile din zona veche a orașului, a declarat primarul municipiului Brașov, Geogre Scripcaru.
Administrația Fondului de Mediu finanțează Brașovul pentru 52 de autobuze electrice
Inițial, finanțarea venită de la AFM pentru Brașov, în valoare de 132 de miliaone de lei era destinată achiziției a 52 de autobuze ecologice, dintre care 32 electrice și 20 electric-hibrid. În urma procedurilor de achiziție însă, pentru autobuzele hibrid nu s-a înregistrat nicio ofertă, astfel că Municipalitatea a solicitat Administrației Fondului de Mediu să permită renunțarea la autobuzele hibrid în favoarea unora electrice, de mici dimensiuni, care să deservească Centrul Vechi. Sper să semnăm cât mai repede contractul de achiziție și pentru cele 20, astfel încât întreg pachetul finanțat de AFM, de 52 de autobuze, să intre în circulație. Cu siguranță, de primăvara viitoare, primele autobuze electrice, fabricate în Cehia, vor circula în Brașov, a declarat primarul George Scripcaru.
Primele 32 de autobuze electrice vor fi livrate de o companie din Cehia
În acest proeict cu finanțare prin AFM, municipiul Brașov a semnat deja un contract pentru achiziția a 32 de autobuze electrice, de 12 metri lungime, cu stațiile de încărcare aferente nouă de încărcarcare rapidă și 32 de încărcare lentă. Acestea vor fi livrate de SOR Libchavy s.r.o. Contractul a fost semnat la sfârșitul lunii iulie. Compania cehă care produce sub marcă proprie autobuze electrice, troleibuze și autobuze Diesel a câștigat licitația venind cu o ofertă de 75,550 milioane lei, fără TVA. Autobuzele vor fi livrate în două tranșe, prima la maxim 9 luni de la semnare, respctiv în primăvara anului viitor, iar celelalte, în maxim 18 luni de la semnare.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!