Liderii Alianței 2020 USR-PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș vor fi prezenți duminică la Brașov, pentru o întâlnire cu alegătorii și cu membrii de partid. Brașovenii vor avea ocazia să îl întâlnească pe candidatul Alianței 2020 USR-PLUS, Dan Barna, și pe Dacian Cioloș, de la ora 12.00, într-o reuniune la Sala Europa a Hotelului Aro Palace, unde vor avea ocazia să pună și întrebări. Cei doi vor ieși apoi în centrul Brașovului, de la ora 16.00, pentru o întâlnire cu cetățenii, pe strada Republicii și în Piața Sfatului, iar la ora 17.00 vor ajunge în parcul de la Noua. Cetățenii le pot adresa direct întrebări celor doi, mai ales că suntem într-o campanie în care oamenii au cam fost privați de teme reale de discuție și de dezbateri. Am avut parte, în schimb, de tot felul de scandaluri, până acum, din păcate, în loc de o campanie adevărată, cu teme de interes pentru toată lumea, a spus președintele USR Brașov, Irineu Darău. Reprezentanții Alianței 2020 USR PLUS spun că, în prezent, se pregătesc intens de alegerile prezidențiale și în paralel cu organizarea întâlnirii celor doi lideri, cu cetățenii din Brașov, își pregătesc și reprezentanții pentru monitorizarea alegerilor chiar din secțiile de votare. Alianța are deja 600 de oameni din județ, care s-au înscric ca observatori din partea celor două partide, în secțiile de votare, pentru ziua alegerilor.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!