Prefectul Rasaliu vrea parapeți pe DN73, spre Cristian
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
22.10.2019
Îl aștept pe primarul Scripcaru să se dea jos de pe acoperiș și să ne ajute cu drumul, a spus prefectul
Deși este drum național, DN73 la ieșirea spre Cristian este în administrarea municipiului Brașov, pe 2,8 km
Prefectul Marian Rasaliu îi solicită primarului Brașovului, George Scripcaru, printr-o persiflare ca între foști colegi de partid ce-au fost odată, să intervină în reducerea riscurilor de accident de pe șoselele municipiului. Întro conferință de presă susținută la Instituția Prefectului, Marian Rasaliu i-a transmis primarului că în așteaptă să se dea jos de pe acoperiș și să ajute cu DN73 Brașov Cristian. Prefectul face aluzie la o conferință de presă susținută de primar pe acoperișul Teatrului Sică Alexandrescu, pentru a demonstra că are umor și nu a fost deranjat de gafa conducerii instituției de cultură, care a reinterpretat titlul piesei Scripcarul pe acoperiș, transformându-l în Violonistul pe acoperiș, cu intenția de nu-l deranja pe primar.
DN73 la ieșirea spre Cristian, împărțită între municipiu și CNAIR
Prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, îi solicită primarului municipiului, George Scripcaru, să colaboreze cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru a instala parapeți tip New Jersey pe drumul național DN73, la ieșirea spre Cristian. Solicitarea vine în contextul în care o parte din acest drum, deși este din categoria celor naționale, se află în administrarea municipiului Brașov. Mai exact, o lungime 2,8 kilometri, pe patru benzi, este administrat de Municipalitate, iar o parte, de aproximativ un kilometru, de CNAIR. Această zonă este una în care se produc multe accidente, susține prefectul. Și asta, pentru că la ieșirea din Brașov sunt patru benzi, de la km 128+125 până la km 132+800, dar drumul se îngustează la un moment dat, circulându-se pe două benzi, o situație care pune în dificultate șoferii. Mai mult, fiind câte o bandă pe fiecare sens de mers de la km 125+700, este trasată linie continuă, dar aceasta nu este respectată întotdeauna, numeroși șoferi încălcând regulile de circulație. Problemele s-ar rezolva foarte simplu dacă administratorii tronsoanelor la care am făcut referire, Primăria municipiului Brașov și CNAIR, ar avea în vedere montarea de parapete de tip New Jersey din beton armat. Nu sunt ele foarte aspectuoase, dar oferă protecție. Dovada este și statistica accidentelor și incidentelor din alte zone unde au fost montate astfel de separatoare de sens, numărul accidentelor fiind redus foarte mult, a declarat prefectul Marian Rasaliu.
Numărul accidentelor grave pe DN 11 a scăzut de când au fost montate parapetele
Afirmațiile prefectului sunt susținute de datele primite de la Departamentul pentru Evidența Accidentelor Rutiere din cadrul Poliției Române. Astfel, în perioada 1.01.2015-17.10.2019, între km 128+125 și km 132+800 au avut loc patru accidente, dintre care unul grav, soldat cu patru răniți și pagube materiale semnificative, și trei accidente ușoare, soldate cu nouă răniți ușor. Pe tronsonul cu două benzi, de la km 125+700, au fost înregistrate șase accidente grave, soldate cu doi morți, șapte răniți grav și 10 răniți ușor, la care se adaugă pagubele materiale considerabile, precum și 11 accidente ușoare, soldate cu 18 răniți ușor. Am solicitat și o analiză a unei porțiuni de drum pe care au fost montate parapete de tip New Jersey, precum DN 11, la ieșire din Brașov spre comuna Hărman, la km 6+300 până la km 9+775. Rezultatul este îmbucurător, în sensul că în această zonă nu au mai avut loc accidente grave din ianuarie 2018, în condițiile în care aici se întâmplau des adevărate tragedii. Ne amintim cu toții, spre exemplu, că la sfârșitul anului 2017 acolo a avut loc un accident în care și-au pierdut viața patru persoane, printre care și un copil, a adăugat prefectul Marian Rasaliu. În februarie 2018, pe DN 11 Brașov Hărman, până la podul care face legătura cu localitatea Prejmer, au fost montate separatoare de sens pe mijlocul drumului, iar de atunci nu s-a mai înregistrat nici un accident grav. Au fost șase accidente ușoare în urma cărora au rezultat tot atâtea victime cu răni ușoare. Înainte de această dată, respectiv în perioada 14.05.2016-18.02.2018, în zonă au avut loc trei accidente grave, soldate cu patru morți, patru persoane rănite grav și două persoane rănite ușor.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!