Codlenii pot verifica oricând cât de curat este aerul pe care îl respiră în centrul orașului
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
10.10.2019
Codlenii pot verifica nivelul de poluare a aerului, din zona centrală a orașului, la orice oră din zi sau din noapte. Ei își pot descărca gratuit pe telefon aplicația Eco Pulse, din Magazine Play și pot vedea ce calitate are aerul respirat în zona centrală.
Primăria municipiului Codlea a montat pe clădirea sa un dispozitiv de monitorizare a calității aerului, care măsoară nivelul particulelor în suspensie (particule cauzatoare de cancer la plămâni și alte organe vitale) PM 2.5 și PM10. De asemenea, va fi monitorizată și presiunea atmosferică, temperatura aerului, umiditatea, dar și nivelul de zgomot din Codlea. Deja măsurătorile realizate de acest dispozitiv pentru monitorizarea aerului sunt alarmante. De exemplu, sâmbătă seară s-au atins cote îngrijorătoare. Este inadmisibil să fim otraviți și indiferent despre ce agent economic este vorba, am sesizat lunii comisarii Gărzii de Mediu pentru a face verificări. Îmi doresc pentru Codlea un viitor curat, fără niciun compromis!, a declarat viceprimarul cu atribuții de primar, Mihai Cîmpeanu, care spune că au fost obținute deja și primele date după măsurătorile din centrul orașului. Iar acestea arată, printre altele, un nivel ridicat al zgomotului în Codlea, cauzat în primul rând de numărul mare de mașini care trec pe DN1, chiar prin interiorul orașului.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!