Junior Music Fest, concurs pentru copii și adolescenți la Sala Patria
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
03.10.2019
La acest sfârșit de săptămână, pe 5 și 6 octombrie 2019, va avea loc la Sala Patria a Filarmonicii Brașov o nouă ediție a Festivalului de muzică pop pentru copii și adolescenți Junior Music Fest.
Evenimentul, organizat de Asociația Kids Music Production, va aduna în competiția muzicală peste 120 de concurenți la mai multe categorii de vârstă, între 5 și 18 ani, din toate colțurile țării. Juriul concursului va fi condus de solistul Aurelian Temișan, alături de el aflându-se Luminița Anghel, Monica Davidescu, Ciro de Luca și Nicole Cherry, care îi vor evalua pe loc pe concurenți. În prima zi, scpectacolul-concurs de la Sala Patria începe la ora 10.00, fiind structurat pe opt categorii de vârstă. Notele vor fi acordate note la vedere după evoluția fiecărui concurent, acesta fiind unul dintre elementele care în fiecare an atrag tot mai mulți participanți. Cea de-a doua zi, pe 6 octombrie, începând cu ora 11,00, va avea loc Gala Laureaților și recitalurile membrilor juriului, precum și al câștigătorului ediției a IV-a a festivalului. Intrarea la Sala Patria este liberă în ambele zile de concurs.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!