Cei 14 candidați la funcția de președinte al României vor avea la dispoziție 108 panouri în 26 de locații din Brașov, din 12 octombrie, când va debuta campania electorală
Din 12 octombrie, când va debuta campania electorală, cei 14 candidați la funcția de președinte al României vor avea la dispoziție 108 panouri în 26 de locații (4 panouri/locație). Primarul Brașovului, George Scripcaru a semnat ieri ordinal de stabilire a locurilor speciale de afișaj electoral pentru alegerea Președintelui României. Până la data de 12 octombrie este interzisă afișarea de materiale de promovare electorală pe aceste panouri. Panourile se vor demonta la încheierea campaniei electorale pentru primul tur, în data de 9 noiembrie, ora 7.00. În cazul în care va exista și turul II, în data de 15 noiembrie, în fiecare locație, va fi montat câte un panou pentru a da posibilitatea celor doi candidați ajunși în turul II să își prezinte oferta electorală. La încheierea campaniei electorale pentru acest tur, 23 noiembrie, ora 7.00, acestea vor fi demontate. Având în vedere numărul de panouri pentru fiecare locație, respectiv 4 panouri/locație (turul I) și un panou pe locație (turul II), dimensiunea fiecărui panou, de 100 cm x 100 cm, precum și prevederile legale privind dimensiunea afișelor, coroborate cu numărul de candidați la alegeri, respectiv 14 (turul I) și 2 (turul II), considerăm că aceste panouri asigură fiecărui candidat posibilitatea de a se promova, spune reprezentanții Municipalității. Primăria Brașov a lansat ieri și un apel către candidați și formațiunile politice care îi susțin să respecte dreptul fiecăruia de a își promova oferta electorală, în sensul de a nu ocupa cu afișele unui anumit candidat toate panourile sau de a lipi propriile afișe peste cele ale contracandidaților. Potrivit Legii nr. 33/2007, republicată, art. 40, alin (6). Pe un panou electoral fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând unei minorități naționale care participă la alegeri în condițiile prezentei legi ori candidat independent poate aplica un singur afiș electoral. Un afiș electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăși dimensiunile de 500 mm o latură și 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură).
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!