Taxiurile din Brașov ar putea fi obligate să fie Euro 4
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
20.09.2019
Consiliul Local ar putea da o hotărâte prin care și transportatorii privați în regim de taxi sau ride-sharing să suporte aceleași rigori ca și operatorul de transport în comun RATBV, adică să folosească vehicule cât mai puțin poluante
Din 2020, toate taxiurile care circulă în Brașov ar putea fi obligate să aibă motorizare minim Euro 4. Consilierul local PNL Adrian Oprică a anunțat că le va solicita colegilor din Deliberativul local să aprobe o Hotărâre de Consiliu Local prin care și transportatorii privați în regim de taxi sau ride-sharing să suporte aceleași rigori ca și operatorul de transport în comun, RATBV, respectiv să folosească vehicule cât mai puțin poluante. Decizia ar veni ca o continuare a investițiilor făcute în acest an de Primăria Brașov, care a achi-ziționat 105 autobuze noi, cu motorizare Euro 6.
Minim Euro 4 în 2020 și gradual până la Euro 6, în 2022
Adrian Oprică spune că vrea să vină în fața colegilor din Consiliul Local cu o solicitare ca de la 1 ia-nuarie 2020, mașinile care vor face transport în regim taxi sau ride-sharing în Brașov să aibă motor de minim Euro 4, din 2021, minim Euro 5, iar din 2022, minim Euro 6. Până în acest moment măsurile luate de adminstrația publică din Brașov pentru reducerea poluării au avut o susținere generală, necondiționată politic. Este o chestiune de principiu și voi mulțumi public tuturor consilierilor locali, indiferent de orientarea pu-blică, pentru susținerea acestui nou demers. Sunt convins că, dincolo de interesul imediat și supărarea unora dintre operatorii transportului privat de călători, aceștia vor înțelege că este vorba despre un interes general al comunității din care facem parte, a declarat Adrian Oprică.
Mai mult de jumătate din autobuzele RATBV au deja motoare Euro 6
Municipalitatea a făcut în ultima perioadă eforturi financiare semnificative pentru a reduce poluarea din Brașov, achiziționând autobuze cu motoare Euro 6 clasa C cele mai performante în acest moment, la clasa lor, pentru ca impactul asupra mediuluui să fie cât mai redus. Aceste autobuze au costat aproximativ 25 de milioane de euro. De asemenea, prin HCL 328/30 mai 2019, la pro-punerea primarului George Scripcaru, Consiliul Local a decis prin Regulamentul privind efectuarea serviciilor regulate de transport călători din municipiul Brașov, anumite restricții în ceea ce privește normele de poluare ale autovehiculelor. În acest context, Adrian Oprică subliniază că o propunere care să impună aceleași reguli de protejare a mediului și firmelor care prestează servicii de taximetrie sau ride-sharing este doar o continuare firească a măsurilor pentru un Brașov mai puțin poluat. În acest context, în care municipa-litatea a făcut eforturi semnificative pentru reducerea poluării din municipiul Brașov, problemă pe care brașovenii ne-o solicită la întâlnirile pe care le avem în mod constant la sediile pe care PNL le are în cartiere, considerăm că și mediul privat trebuie să se alăture demersurilor făcute de către administrația publică, a declarat Adrian Oprică.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!