Două drumuri județene care vor susține turismul din Țara Făgărașului intră în reabilitare
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
17.09.2019
Două dintre drumurile județene care vor susține turismul din Țara Făgărașului intră în reabilitare. Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunțat că cele două amplasamente ale drumurilor Victoria Viștișoara și Mănăstirea Brâncoveanu Valea Sâmbetei au fost predate constructorului contractat și vor intra în curând în șantier. O discuție pe tema celor două drumuri a avut loc la finalul săptămânii trecute, cu reprezentanții autorităților locale, reprezentanții firmelor constructoare, diriginții de șantier, proiectanții și rețeliștii, pe tema pregătirii în bune condiții, a lucrărilor, astfel încât acestea să se încadreze în termenele asumate. Sunt lucrări extrem de importante pentru locuitorii din zona Țara Făgărașului, de aceea ne dorim ca, în cel mai scurt timp să emitem ordinul de începere a lucrărilor!, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. Drumul județean 102 G Victoria-Viștișoara este situat pe teritoriul administrativ al localităților Victoria, sat Viștișoara (com. Viștea), sat Stațiunea Climaterică Sâmbăta (com. Sâmbăta de Sus) și are o lungime de 9,9 km. În urma finalizării procedurilor de achiziție publică pentru lucrările de modernizare a acestui drum, a fost desemnată câștigătoare asocierea SC.Consal SRL și SC Multipland SRL Valoarea totală a contractului de lucrări este de
41.592.555,53 lei (inclusiv TVA), iar durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni. În ceea ce privește lucrările de modernizare a DJ 108 B Mănăstirea Brâncoveanu Valea Sâmbetei, acestea vor fi executate de S.C. Morani Construct SRL , în termen de șase luni de la data comunicării ordinului de începere a lucrărilor, valoarea acestora fiind de 4.517.861,47 lei (inclusiv TVA). Ambele drumuri sunt reabilitate cu finanțare prin Programul Națonal de Dezvoltare Locală (PNDL).
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!