Consiliul Local Brașov are doi membri noi, în locul lui Sergiu Chifu și al lui Radu Iov Constantin care au demisionat luna trecută. Cei doi noi consilieri sunt liderul Organizației Femeilor Liberale Brașov, Pamela Diaconu și Costel Vieriu. Ambii au depus jurământul de consilier local la ședința care a avut loc vineri. Sergiu Chifu și-a dat demisia din Consiliul Local după ce a ales să părăsească PNL pentru a merge în PMP, în timp ce Radu Iov Constantin și-a dat demisia în aceeasi zi în care conducerea PNL Brașov avea pe masă o decizie privind excluderea lui, ca urmare a unor ieșiri publice impotriva liderilor organizației municipale, cu care a avut un conflict deschis. Deocamdată a fost trecut sub tăcere motivul oficial pentru care conducerea PNL Brașov a preferat să sară numele colegului lor Mihai Codruț Nanu, cel care se afla de drept, pe lista candidaților de la alegerile locale, înaintea Pamelei Diaconu. Cu atât mai mult cu cât, Pamela Diaconu, noul consilier validat, va intra oricum în curând în concediu maternal.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!