Manuale gratuite pentru elevii din clasele XI și XII
Dimensiune font:
Autor: M.G.,
18.05.2016
Din anul școlar 2016 - 2017, toți elevii claselor a XI-a și a XII-a vor beneficia de manuale gratuite. Ministerul Educației Naționale a început procesul de asigurare a manualelor școlare pentru clasele a XI-a și a XII-a pentru anul școlar 2016 - 2017, așa cum este stipulat în Legea Educației 1/2011. Era un lucru prevăzut în Legea Educației Naționale din 2011, dar neaplicat pînă în acest moment. În consecință, am prevăzut un calendar astfel încît pînă pe 20 mai editurile vor transmite Centrului Național de Evaluare și Examinare exprimarea interesului pentru ofertarea de manuale școlare, precum și lista de manuale pe care pot să le oferteze, pe care le pot edita pentru copiii din clasele a XI-a și a XII-a. O altă etapă a calendarului prevede ca, pînă la data de 31 mai, editurile să transmită în unitățile de învățămînt cu elevi de clasa a XI-a și a XII-a manualele cuprinse în catalogul manualelor școlare, cele care ar putea intra în anul școlar viitor, a spus purtătorul de cuvînt al ministerului, Mirabela Amarandei. Astfel, în perioada 16 mai - 10 iunie profesorii pot să își selecteze manualele cu care vor dori să lucreze în anul școlar viitor. Aceasta este o primă etapă dintr-un proces pe care ministrul Adrian Curaj l-a angajat ferm - acela de a asigura manuale școlare pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a începînd cu anul școlar 2016 - 2017, a adăugat Amarandei.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!